Vîntu a fost turnător la Securitate

Vîntu a fost turnător la Securitate

Sorin Ovidiu Vîntu a fost colaborator al Securităţii, a decis, ieri, Curtea de Apel Bucureşti, care a admis cererea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

„Constată că pârâtul Vîntu Sorin Ovidiu a avut calitatea de colaborator al Securității”, se arată în decizia instanței. Hotărârea nu este definitivă şi poate fi contestată de Sorin Ovidiu Vîntu la Instanţa Supremă.

Fostul mogul ar fi semnat un angajament de colaborare cu Securitatea în 1983, când era în închisoare, condamnat pentru delapidare. Notele informative despre colegii din celule erau semnate de Vîntu cu numele conspirativ „Nuş”. El ar fi dat 13 note informative, din care numai trei au fost descoperite.