Victor Ponta, atac dur la adresa USR și a lui Ilie Bolojan: „Vom fi țara din UE cu cel mai mare preț la carburanți”

Victor Ponta, atac dur la adresa USR și a lui Ilie Bolojan: „Vom fi țara din UE cu cel mai mare preț la carburanți”Ponta. Sursa foto: Facebook

Fostul prim-ministru Victor Ponta a lansat duminică seara, în cadrul unei emisiuni la România TV, o serie de acuzații grave la adresa USR și a premierului demis interimar Ilie Bolojan.

Acesta susține că măsurile adoptate de actualul executiv au efecte devastatoare asupra economiei și a nivelului de trai al cetățenilor, acuzând o dorință de control total asupra resurselor țării.

Victor Ponta în luptă cu guvernarea Bolojan

În discursul său, Victor Ponta a acuzat actuala guvernare că distruge sistematic economia națională, invocând o serie de eșecuri și scumpiri inevitabile. Fostul premier a evidențiat următoarele probleme majore. În primul rând, pierderile financiare uriașe. Victor Ponta a reamintit de banii pierduți în cazul vaccinurilor Pfizer. Prin măsurile luate, turismul este puternic afectat și acuză actuala guvernare că a „omorât” afacerile de pe litoralul românesc.

A avertizat că România va avea cel mai mare preț la carburanți din Uniunea Europeană, costuri care se vor reflecta direct în prețurile finale plătite de consumatori pentru toate mărfurile.

„Propaganda este activată. USR și Bolojan au pus mâna pe România și nu-i vor da drumul până nu storc totul. [...] Vorbim despre transporturile de marfă, iar toate aceste costuri se vor regăsi în prețurile pe care le plătesc românii”, a declarat Ponta.

Criza de la Cadastru și inechitățile din Legea salarizării

Victor Ponta a comentat și blocajele recente din administrație, acuzând guvernanții că refuză să își asume responsabilitatea pentru criza de la ANCPI. El a ironizat încercările lui Bolojan și USR de a arunca vina pe Sebastian Ghiță, subliniind că acesta este plecat din țară de 12 ani. „Guvernul acesta a dat milioane în fiecare an pentru cadastru, iar acum, că a căzut, este de vină Sebastian Ghiță. Omul este plecat de 12 ani. Nu o să îi auziți vreodată spunând: «Am greșit»”, a afirmat Ponta.

Ilie Bolojan. sursa: Facebook

Un alt punct nevralgic abordat a fost Legea salarizării. Ponta a criticat lipsa de transparență și impactul negativ asupra unor sectoare esențiale. Legea introduce niște nedreptăți sociale, creează inechități majore, în special față de medici și profesori. A subliniat că o lege corectă trebuie discutată și dezbătută public, nu impusă.

Fostul prim-ministru a condamnat înghețarea angajărilor din Sănătate, acuzând o dublă măsură în reacția publică și mediatică comparativ cu perioada în care el conducea Guvernul.

Mesaj radical pentru președintele Nicușor Dan

În finalul intervenției sale, Victor Ponta a sugerat că România se află sub influența unor forțe externe, pe axa Paris - Bruxelles - Berlin, asociate cu USR. Cel mai dur mesaj i-a fost însă adresat lui Nicușor Dan, pe care îl îndeamnă să renunțe la orice formă de negociere cu actualii parteneri de guvernare.

Fostul premier a folosit o comparație plastică și radicală pentru a descrie situația politică actuală: „Chiar nu-l înțeleg pe președintele Nicușor Dan. Ce să negociezi cu ei? Este ca și cum ai negocia cu hoții care vin și îți fură din casă. Pune mâna pe furcă și dă-i afară! Oamenii aceștia au alt scop.”