Victor Pițurcă îi transmite lui Mirel Rădoi să-și păzească spatele. De unde vine pericolul

Victor Pițurcă îi transmite lui Mirel Rădoi să-și păzească spatele. De unde vine pericolulSursa foto: arhiva EVZ

Victor Pițurcă a vorbit despre incidentul în care a fost implicat Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova, conform Digi Sport. La partida pe care oltenii au câștigat-o pe teren propriu, scor 2-0 cu Petrolul Ploiești, tehnicianul a fost surprins când a lovit cu pumnul în banca de rezerve. Tehnicianul a fost enervat de câteva persoane ce se aflau în spatele său, în tribune.

Și Victor Pițurcă a avut problema cu care se confruntă Mirel Rădoi

Fost antrenor al Universității, „Piți” cunoaște problema, pentru că și el s-a confruntat cu ea. „În spatele băncii de rezerve a Craiovei sunt vreo două persoane care se comportă la fel cu toată lumea, mai ales cu antrenorul. Pățeam și eu lucrul acesta: să jignească mereu, să fie tot timpul nemulțumiți. Foarte urât.

Din punctul acesta de vedere, Mihai Rotaru trebuie să îi identifice pe camere, să vadă cine sunt și să le interzică accesul la meci. Sau să vină poliția și, în momentul când jignesc sau înjură, să nu li se mai permită să intre pe stadion”, a spus fostul antrenor pentru sursa citată.

„Le-am văzut eu fața. Au avut noroc că am plecat eu, altfel nu mai călcau pe acolo, dar nu mai contează. Cert este că acești oameni trebuie interziși pe stadion. Când vii la un meci de fotbal, noi, românii, am învățat doar să înjurăm și continuăm în aceeași manieră, cerând imediat demisii”, a mai afirmat Pițurcă.

sursa: Facebook

Misterul suporterilor nemulțumiți

Care nu înțelege de ce unele persoane încearcă să bage bățul prin gard. În condițiile în care oltenii sunt lideri în campionatul intern și au mari șanse să se califice în grupele Conference League.

„Echipa a obținut rezultate foarte bune acum. Dacă și în aceste condiții îi jigniți pe jucători sau pe antrenor, atunci ce se va întâmpla când echipa va pierde un meci? Uneori este suficient și un singur suporter, două persoane care jignesc și înjură, ca să îți taie cheful de viață.

Antrenorul trebuie să fie foarte atent la fiecare fază, iar în timp ce ești concentrat, să tot auzi pe cineva că te jignește... Eu am pățit asta. Nici nu mai spun ce am trăit când am jucat cu FCSB. Au venit unii în spatele meu... câte înjurături și câte jigniri!”