Ciprian Ciucu. Sursa foto: Facebook Cristina Simona Ciucu și Ciprian Ciucu formează de mulți ani un cuplu și au împreună un copil. Noul primar general al Capitalei și soția sa dețin o firmă de consultanță specializată în proiecte europene și dezvoltare instituțională, arată România TV.
Ciprian Ciucu și partenera lui de viață au o afacere în sectorul proiectelor europene
Soția lui Ciprian Ciucu, Cristina Simona Ciucu, este administrator al HF Advising SRL, companie fondată în 2005, al cărei cofondator este chiar primarul Capitalei.
Pe lângă activitatea desfășurată în firmă, Cristina Ciucu a fost implicată și în sectorul ONG. Ea a ocupat funcția de manager financiar la Centrul Român de Politici Europene (CRPE) și apare ca asociat în HF Advising SRL.
Conform unor surse citate de Cancan, Ciprian și Cristina Ciucu au colaborat la proiecte finanțate din fonduri europene, activitatea lor intersectându-se în domeniul consultanței și politicilor publice.
Ce cifră de afaceri are compania
În 2016, firma de consultanță administrată de soția primarului general avea o cifră de afaceri netă de 31.046 de lei și venituri totale de 32.020 de lei, însă profitul brut declarat a fost „0”. În 2024, compania este activă, însă cu o cifră de afaceri nulă. Veniturile totale raportate au fost de 2.280 de lei, iar profitul brut s-a ridicat la 1.688 de lei.
În 2020, Cristina Ciucu figura în declarația de avere a soțului său cu venituri salariale obținute din activitatea profesională în cadrul organizațiilor neguvernamentale. Ea a raportat venituri de 89.360 de lei pentru activitatea de management financiar la Asociația „Centrul Român de Politici Europene”.
Conform declarației de avere a primarului, soții Ciucu dețin un apartament de 61 de metri pătrați în București, achiziționat în 2010, și un teren agricol de 5.047 de metri pătrați în Podu Dâmboviței, județul Argeș.

Ciprian Ciucu. Sursa foto: INQUAM
Ciprian Ciucu a câștigat cursa pentru Primăria Capitalei
La alegerile pentru funcția de primar general, Ciprian Ciucu, candidatul PNL, a obținut peste 35% dintre voturile exprimate, după centralizarea a peste 99,8% din voturi. El a fost urmat de Anca Alexandrescu, Daniel Băluță și Cătălin Drulă.
„Acest vot mă responsabilizează. Le mulțumesc foarte mult bucureștenilor pentru încrederea lor, celor care au sprijinit această campanie. Vreau să transmit un mesaj de unitate pentru partidele din coaliția guvernamentală de centru-dreapta. O să avem mult de muncă împreună la PMB, o să avem multe proiecte de trecut. Vreau să fac din București proiectul vieții mele, pe termen lung. Orașele mari au nevoie de primari pe termen lung”, a declarat noul primar al Capitalei.
De asemenea, edilul a adăugat că a trecut printr-o campanie dificilă.
„A fost o campanie grea, în care m-am concentrat pe a transmite mesaje pozitive, despre proiectele mele de sector. Cred că în asta a constat cheia succesului. Noaptea este la început, sunt oameni în secții și fac un apel să fie atenți la numărătoare, mai ales la ștampilă, care se imprimă pe verso”, a mai spus el.
Cuvinte alese pentru Bolojan
Primarul ales și-a exprimat recunoștința față de Ilie Bolojan și a subliniat că și-a dorit să ducă o campanie demnă. De asemenea, Ciucu le-a mulțumit reprezentanților PNL pentru sprijin, partidului REPER, ministrului Dragoș Pîslaru, președintelui REPER București, Ludovic Orban, și lui Vlad Gheorghe.
„Vreau să îi mulțumesc lui Ilie Bolojan pentru încredere. I-am promis că nu o să-l fac de râs și am dus o campanie demnă. Vreau să le mulțumesc PNL pentru sprijin, REPER, ministrului Dragoș Pîslaru și președintelui REPER București, lui Ludovic Orban și vreau să-i mulțumesc, nu în ultimul rând, și lui Vlad Gheorghe. A făcut un gest greu, dar corect. Îi mulțumesc din suflet”, a mai spus el.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.