Vești bune pentru școlari. Elevii claselor gimnaziale vor beneficia de alimentație gratuită
- Ana Munteanu
- 26 februarie 2025, 16:22
Programul „Masa sănătoasă”.Sursa foto DreamstimeRepublica Moldova. Elevii claselor gimnaziale vor beneficia de alimentație gratuită în școli, începând cu 1 septembrie 2025. Guvernul a aprobat miercuri hotărârea care reglementează procesul de organizare a alimentației gratuite pentru elevi.
În prezent, circa 135 mii de copii din clasele primare (I-IV) beneficiază deja de alimentație gratuită. De la 1 septembrie, numărul total al acestora va ajunge la aproximativ 295 de mii.
Elevii vor primi un mic dejun cald sau la pachet
Ministrul Educației și Cercetării (MEC), Dan Perciun, a subliniat că acest angajament este unul foarte important pentru Guvern pentru că alimentarea gratuită a copiilor reprezintă un factor cheie în creșterea performanței academice și reducerea absenteismului școlar.
„De alimentație gratuită vor beneficia aproape 160 mii de elevi din clasele gimnaziale din peste 1 000 de instituții de învățământ din țară. Elevilor le va fi oferit un mic dejun cald sau la pachet. Acest lucru în funcție de posibilități, mărimea cantinei și alți parametri tehnici”, a afirmat Dan Perciun.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Sursa foto: www.facebook.com/mec.gov.md
„Această hotărâre de Guvern ne va permite să asigurăm, începând cu 1 septembrie 2025, alimentarea gratuită pentru toți copiii din clasa I-a până în clasa a IX-a”, a spus Dan Perciun.
Meniul va fi stabilit conform standardelor Ministerului Sănătății
Noua prevedere a Guvernului se referă la elevii claselor I-IX din instituțiile publice de învățământ primar, gimnazial, special, liceele cu profil sportiv, școlile profesional-tehnice și ale instituțiilor subordonate MEC. În liste au fost incluși și elevii din raioanele de est ale Republicii Moldova, municipiul Bender și zona de securitate.
Pentru școlile care nu au cantină sau acolo unde spațiile rezervate pentru servirea mesei sunt insuficiente, MEC este în proces de reglementare normativă a asigurării alimentației elevilor cu mic dejun la pachet. Conținutul acestuia va fi stabilit în urma consultărilor cu elevii, profesorii și părinții.

Elevi. Sursa foto: Arhiva EVZ
În celelalte școli, care dispun de condiții pentru a asigura alimentarea, meniul va fi stabilit conform standardelor Ministerului Sănătății. Totodată, instituțiile care dispun de infrastructura necesară vor avea posibilitatea de a oferi și servicii de alimentație contra cost pentru elevii care nu intră în categoriile eligibile pentru gratuități.
Pentru implementarea noii măsuri, în bugetul de stat pentru 2025 au fost prevăzuți peste 205 milioane de lei. Fondurile sunt direcționate către autoritățile locale. Acestea vor avea responsabilitatea de a gestiona procesul de alimentație în școli, asigurând respectarea standardelor de calitate și distribuția eficientă a resurselor.