Vestea momentului pentru şoferi! Klaus Iohannis a semnat decretul. S-a modificat limita de viteză pe drumurile expres
- Ramona Rotaru
- 12 mai 2022, 15:06
Klaus Iohannis a promulgat legea care majorează limita de viteză pe drumurile expres la 120 de km/h. Legea va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Iată ce late obligații au participanții pe drumurile expres
Klaus Iohannis, președintele României, a promulgat joi, 12 mai, legea care majorează limita de viteză pe drumurile expres la 120 km/oră. Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, în vederea stabilirii unui regim de circulație diferențiat pe drumurile expres.Proiectul de lege a fost inițiat de parlamentarii USR și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
De asemenea, vitezele maxime admise în afara localităților pentru autovehiculele din categoriile A și B vor fi: 130 km/h pe autostrăzi, 120 km/h pe drumurile expres (față de 100 km/h cum este acum), 100 km/h pe drumurile naționale europene (E) și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri. Pentru autovehiculele din categoriile C, D și categoria D1 vitezele maxime vor fi: 110 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres (față de 90 km/h cum este acum), 90 km/h pe drumurile naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri. Pentru autovehiculele din categoriile A1, B1 și C1 limitele de viteză vor fi 90 km/h pe autostrăzi, 85 km/h pe drumuri expres (faţă de 80 km/h cum este acum), 80 km/h pe drumurile naționale europene (E) şi 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri.
Limita de viteză pentru drumurile expres a fost majorată la 120km/h
Legea interzice circulația pietonilor și căruțelor pe drumurile expres, la fel ca și circulația autovehiculelor cu gabarite sau mase depășite, fără autorizație specială de transport. Interzis este și circulația pe drumurile expres a trotinetelor electrice si mopedelor, a tractoarelor agricole sau forestiere și a mașinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum și a vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 km/h.
Pe autostrăzi sau pe drumurile expres sunt interzise învățarea conducerii unui vehicul, încercările prototipurilor de șasiuri şi de autovehicule, manifestațiile, defilările, caravanele publicitare, antrenamentele și competițiile sportive de orice fel, precum și cortegiile.
„Circulaţia autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de mărfuri se efectuează, de regulă, numai pe banda marginală din partea dreaptă a autostrăzii sau a drumului expres, în sensul de mers”, mai prevede, între altele, actul normativ.