Veste mare pentru militari! Bani mai mulți pentru veteranii din teatrele de operațiuni
- Nicolae Comănescu
- 4 ianuarie 2021, 09:23
În luna februarie va intra în vigoare legea de care vor beneficia militarii care au participat în teatrele de operațiuni.
„Veteranii din teatrele de operațiuni” au parte de o veste bună. Începând cu data de 1 februarie a acestui an, se va aplica legea promulgată în luna august a anului 2020. În discuție intre persoanele care au participat cel puţin 120 de zile, neîntrerupt sau cumulativ, la acţiuni militare, misiuni şi operaţii desfăşurate în teatre de operaţii/zone de misiuni. Veniturile acordate vor arăta astfel:
De aemenea, sunt incluși răniții, militarii invalizi, civilii invalizi, dar și personalului participant care a dobândit afecţiuni fizice şi/sau psihice și cărora li se atribuie calitatea de „Veteran din teatrele de operaţii”, indiferent de durata participării.
Indemnizație de 1.000 de lei
Veteranii din teatrele de operații (care nu sunt invalizi, răniți sau nu au dobândit afecțiuni afecţiuni fizice şi/sau psihice în urma participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii) au dreptul la o sumă forfetară lunară, neimpozabilă, în procent de 25% din salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plată atunci când sunt în activitate.
Totodată, veteranii au dreptul la o indemnizaţie lunară, neimpozabilă, în valoare de 1.000 de lei, după trecerea în rezervă sau retragere.
Militarii invalizi şi civilii invalizi în urma participării la acțiuni militare, misiuni operații beneficiază de o indemnizație lunară de invaliditate: pentru gradul I de invaliditate, două câştiguri salariale medii brute; pentru gradul II de invaliditate, 1,5 câştiguri salariale medii brute; pentru gradul III de invaliditate, un câştig salarial mediu brut.
Cei încadraţi în gradul I de invaliditate beneficiază şi de o indemnizaţie lunară pentru însoţitor, egală cu câştigul salarial mediu brut.
Alte categorii
Veteranii răniți în cadrul acţiunilor militare, misiunilor şi operaţiilor, precum şi cel care a dobândit afecţiuni fizice şi/sau psihice ca urmare a participării la acţiuni militare beneficiază, pe lângă celelalte drepturi stabilite conform legii, de o indemnizaţie lunară în cuantum de două câştiguri salariale medii brute, conform umbrela-strategica.ro.
Răniţii, militarii invalizi, civilii invalizi şi personalul participant care au dobândit afecţiuni fizice şi/sau psihice se menţin, se încadrează ori se reîncadrează, după caz, în categoria de personal/corpul militar căreia/căruia îi aparţine, la cerere, în instituţiile din care fac/au făcut parte, în funcţii militare sau civile stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei respective.
Cine nu beneficiază de lege?
Ei beneficiază de tratament şi/sau asistenţă psihologică în ţară sau în străinatate, în cazul în care afecţiunile nu pot fi tratate în ţară, cu suportarea cheltuielilor de la buget, conform sursei citate.
De această lege nu va beneficia personalul participant rănit, invalid, cel care a dobândit alte afecţiuni fizice şi/sau psihice din cauza participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii, familia şi urmaşii acestuia, în situaţia în care rănirea, invaliditatea, afecţiunea fizică şi/sau psihică ori decesul au survenit ca urmare a săvârşirii de către acesta, cu intenţie, a unei fapte ce constituie infracţiune, pedepsită potrivit legii române.