România se înarmează! După doi ani de întârzieri, militarii își văd visul cu ochii

România se înarmează! După doi ani de întârzieri, militarii își văd visul cu ochii

Armata Română intră în sfârșit în posesia celor mai prețioase și puternice echipamente.

Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, anunță că primele 36 de transportoare blindate Piranha 5 vor intra în dotarea Armatei Române.

„Sunt încrezător că acestea vor trece cu bine și testarea operațională și se vor integra foarte bine în unitățile Forțelor Terestre, care au mare nevoie de un vehicul care să le asigure mobilitate, putere de foc mărită, dar și protecție sporită atunci când își îndeplinesc misiunile”, a scris ministrul Ciucă, într-o postare publicată pe Facebook.

„Am satisfacția că, de acum înainte, celelalte transportoare contractate vor fi produse în România, iar mentenanța lor se va face tot în țară. Militarilor le vor fi livrate blindatele PIRANHA V atât de necesare, iar Uzina Mecanică București se va dezvolta, devenind una din capacitățile de producție pentru apărare de interes strategic pentru securitatea națională”, a spus ministrul Apărării

Ne puteți urmări și pe Google News

România a cumpărat pentru Forțele Terestre 227 de transportoare blindate Piranha 5, produse de firma americană General Dynamics European Land Systems (GDELS) - Mowag. Valoarea totală contractului este de aproximativ 868 milioane de euro, conform MApN.

Livrarea transportoare blindate Piranha 5 trebuia făcută în 2019

În primăvara anului trecut, firma GDELS-Mowag a fost notificată de MApN că, începând cu data de 13 ianuarie 20, se află în întrziere în cee ace privește livrarea primelor 36 de produse.

În replică, reprezentanții GDELS au precizat că testele s-au desfășurat în condiții de climă arctică, în Norvegia.

În noiembrie 2019, GDELS a promis că livrarea va fi făcută la începutul anului 2020. Astfel, primele 30 de transportoare blindate Piranha 5 au fost livrate în ianuarie

„Am livrat 30 de turele către GD, contractorul principal. Cred că, la rândul lor, o să le livreze curând. Toate turelele au componente realizate aici, iar anul viitor trebuie să livrăm încă 32 de turele, în 2020. Acesta este planul. Deci până acum au fost livrate 30 de turele”, a afirmat Cohen, vicepreşedinte senior Elbit Systems Land, la fabrica din Bacău unde sunt realizate componentele. „Avem un nou angajament, un nou masterplan care urmează să se finalizeze cu livrarea primului lot de 36 de vehicule blindate anul viitor în luna februarie. Ca atare, îndată ce vom avea acest prim lot recepţionat, se resetează întreg programul şi urmează să se deruleze pe fazele pe care le-au prezentat cei de la compania GD”, a declarat atunci Nicolae Ciucă, la inaugurarea capacităţii de producţie a transportoarelor Piranha V, la Uzina Mecanică Bucureşti.