Veste importantă pentru profesori. Prima de carieră didactică se prelungește până în 2027

Veste importantă pentru profesori. Prima de carieră didactică se prelungește până în 2027Profesori. Sursa foto: www.mec.gov.md

Vești bune pentru profesori. Comisiile de buget și învățământ din Camera Deputaților au adoptat marți, în unanimitate, o măsură extrem de așteptată. Este vorba despre extinderea termenului în care profesorii pot folosi banii din prima de carieră didactică, măsura aplicându-se pe parcursul întregului an școlar și universitar 2026-2027, conform Agerpres.

Schimbarea a fost introdusă sub formă de amendamente inițiate de PSD și susținute de toate formațiunile politice. Modificările vizează proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 39/2026, act normativ care reglementează acordarea primelor pentru personalul didactic, didactic auxiliar și cel administrativ din sistemul de stat, din fonduri europene nerambursabile.

Veste importantă pentru profesori. Prima de carieră didactică se prelungește până în 2027

Prima de carieră didactică are o valoare de 1.500 de lei și este finanțată integral din fonduri externe. Regula principală a acestui sprijin financiar este ca o parte din sumă să fie direcționată către perfecționarea profesională.

Banii sunt nominali și pot fi folosiți de beneficiari pentru achitarea cursurilor de formare, dar și pentru cumpărarea de cărți de specialitate sau alte materiale necesare activității de la clasă.

Înscrieri școală

Sursa foto: Unsplash

Până când pot fi cheltuiți banii

Măsura vine în sprijinul celor care nu au apucat să folosească întreaga sumă în termenul inițial. Amendamentul adoptat clarifică exact intervalul în care banii rămân disponibili.

„Beneficiarii finali ai primei de carieră didactică acordată în anul şcolar/universitar 2025 - 2026 care rămân în activitate în anul şcolar/universitar 2026 -2027 pot utiliza prima până la finalul anului şcolar/universitar 2026 - 2027, respectiv până la 31 august 2027 pentru anul şcolar şi, respectiv, până la 30 septembrie 2027 pentru anul universitar”, prevede amendamentul.

În legislația anterioară, perioada de utilizare a acestor sume era limitată strict la finalul anului școlar sau universitar 2025-2026.

Termene clare pentru justificarea cursurilor

Noua reglementare stabilește și reguli stricte privind decontarea și justificarea banilor folosiți pentru formare. Cadrul didactic sau auxiliar are la dispoziție cel mult cinci luni de la momentul utilizării sumelor pentru cursuri, dar fără a depăși data de 31 martie 2028, pentru a încărca dovada în sistemul informatic dedicat. În această aplicație va trebui urcat certificatul care atestă absolvirea sau participarea la cursuri.

Există și excepții clar definite. În cazul persoanelor care au fost beneficiari în anul 2025-2026, dar care nu mai profesează în sistemul de învățământ, sumele rămase necheltuite la finalul acelui an vor fi retrase automat.

Proiectul de lege urmează să meargă în plenul Camerei Deputaților pentru votul final, aceasta fiind forul decizional în acest caz.