Vechii liberali AU DECIS când va avea loc Congresul PNL - SURSE
- Ana Petrescu
- 29 ianuarie 2017, 15:56
La întâlnirea de duminică a președintelui interimar al PNL, Raluca Turcan, și a secretarul general Marian Petrache cu liderii filialelor județene, liberalii au căzut de acord ca Congresul să aibă loc la finalul lunii mai sau începutul lunii iunie, iar alegerile să aibă loc de jos în sus, au precizat surse, pentru EVZ.
Organizarea alegerilor de jos în sus în PNL implică alegeri la nivel județean, apoi național și ulterior Convenția din mai sau iunie unde va fi ales președintele partidului.
Aripa fostului PDL în frunte cu fostul președinte al PNL, Vasile Blaga, îl susține pe Cătălin Predoiu la șefia partidului și vrea alegeri de sus în jos și Congresul să aibă loc cât mai repede, pentru ca liderii din filiale să fie păstrați în funcții, în ciuda scorului slab pe care l-au obținut la alegerile parlamentare, au explicat surse, pentru EVZ.
Pe de altă, surse din interiorul formațiunii, au spus, pentru EVZ, că vechii liberali au profitat de absența lui Blaga la întâlnirea informală de duminică și au stabilit ca alegerile să aibă loc de jos în sus, iar Congresul în vară.
Primul care s-a înscris în cursa pentru șefia PNL este Cătălin Predoiu, care și-a anunțat candidatura la Biroul Politic Național în care a fost aleasă președinte interimar Raluca Turcan. Alți candidați la șefia partidului ar fi Ludovic Orban, Ovidiu Raețchi. Deși nu au anunțat oficial, nu ar exclude o candidatură nici Marian Petrache, Ilie Bolojan, Mircea Dolha, Florin Roman, Cristian Bușoi, Gheorghe Falcă.
O serie de foşti parlamentari PNL, care nu au fost puşi pe locuri eligibile la alegerile parlamentare, au constituit un comitet de iniţiativă şi cer alegerea preşedintelui partidului prin votul tuturor membrilor, organizarea Convenţiei naţionale după ce vor fi avut loc alegeri la baza formațiunii şi dizolvarea imediată a comisiei de unificare şi înlocuirea acesteia cu un comitet de coordonare și organizare a alegerilor.
Documentul a fost semnat de Dorin Dobra, Traian Dobrinescu, Stelian Dolha, Paul Dumbrăveanu, Virgil Guran, Daniel Iane, Paul Ichim, Dragoş Luchian, Ion Luchian, Viorica Marcu, Octavian Motoc, Vlad Nistor, Dragomir Tomaşeschi, Lucia Varga şi Radu Zlati.