Vaticanul a decis: un băiat mort la 15 ani devine azi sfânt. Sunt și multe controverse
- Nicola Răducan
- 7 septembrie 2025, 14:54

De mulți ani, orașul montan Assisi din Italia a devenit loc de pelerinaj al creștinilor catolici. Marea atracție este trupul intact al unui tânăr, Carlo Acutis, care a murit la vârsta de 15 ani, și despre care se spune că a făcut multe minuni. Azi, va fi uns sfânt de către clerul Bisericii Catolice.
Sunt milioane de oameni care cred că acest băiat a făcut minuni de la moartea sa, survenită la doar 15 ani. Oficialitățile locale declară că anual în orășelul lor vin un milion de turiști ca să-l vadă în sicriul de stică pe Carlo Acutis. Astăzi, va avea loc ceremonia prin care acesta va fi uns sfânt catolic, „primul sfânt al mileniului”. Există și voci care contestă această canonizare.
Cine este Carlo Acutis

Carlo Acutis, cu puțin timp înainte de a fi răpus de leucemie
Carlo Acutis a fost născut la Londra, într-o familie înstărită. După un timp, părinții s-au mutat înapoi în Italia cu afacerile, iar băiatul a crescut acolo. Din nefericire, Carlo a trăit doar 15 ani fiind răpus de leucemie.
Când s-a născut Carlo, tatăl său, Andrea, a lucrat pentru Lazard, una dintre cele mai vechi și mai prestigioase bănci de investiții din Londra. În acest moment, el conduce o companie de asigurări italiană de top. Mama sa, Antonia, studia engleza înainte de a se întoarce la Milano pentru a se alătura editurii deținută de familia sa.

Carlo mergea des la biserică, de mic copil
Adolescentul Carlo a fost mereu un copil evlavios. Mama s-a a povestit mereu că mergea de la vârsta de 4-5 ani la biserică. Înainte de a se stinge, băiatul crease un site unde scria și descria zeci de minuni dumnezeiești, astfel că a captat o mare atenție pe internet. Moartea sa a devenit subiect în toată lumea.
Exhumarea lui a fost considerată un miracol
Exhumat după 13 ani de la moartea sa, se spune că trupul lui Carlo Acutis era intact, nedescompus, iar părul s-a păstrat bogat și creț ca în timpul vieții.
Specialiștii au folosit doar o doză de siliciu pentru a-i restabili trăsăturile frumoase, după cum spun localnicii.
Trupul lui Carlo este expus în Biserica Sf. Maria Majoră, într-un mormânt de sticlă cu un design unic, suspendat în aer, astfel încât pare să fi fost smuls de pe Pământ și plutind spre cer.
Carlo este îmbrăcat în hainele sale de weekend – un trening de designer, blugi albaștri și pantofi sport Nike, așa cum și-au dorit părinții. Trupul lui din sicriu arată ca o figurină de ceară de la muzeul Madame Tussauds. Fotoreporterii care l-au pozat pe Carlo Acutis au spus că adolescentul pare să zâmbească mulțimilor de oameni care trec pe lângă el, îngenunchiind, sărutând fereastra de vizionare și punând bilețele într-o cutie lângă el.
Totul se petrece ca la orice procesiune religioasă, ritualul seamănă cu cel care are loc la noi, la Sfânta Cuvioasă Paraschiva.
În apropierea bisericii unde se află depus Carlo există magazine de suveniruri unde se vând statuete cu el (cea mai mare costă 55 de euro), magneți de frigider, genți, broșe și chiar globuri de pom de Crăciun cu fața sa.
De ce Carlo a fost declarat sfânt de către Vatican
Cursa pentru canonizarea lui Carlo Acutis a început la cinci ani de la moartea sa, iar investigația asupra acreditărilor sale de sfânt care a făcut minuni a fost finalizată în doar trei ani, între 2013 și 2016, scrie presa engleză. Este prezentat cazul unui copil din Brazilia despre care se spune că a fost vindecat de o minune făptuită de Carlo Acutis.

Băiețel brazilian pentru care Carlo Acutis a făcut două minuni
Ascesiunea a fost accelerată – susțin oponenții canonizării - pentru că biserica catolică este disperată să se reconecteze cu tinerii, care au părăsit lăcașurile de cult cu milioanele, fiind dezgustați de scandalurile de abuzuri sexuale mușamalizate.
De asemenea, pun lucrarea pe seama căutării Vaticanului a unui „sfânt al generației Z”, iar aspectul lui Carlo de idol pop a avut o contribuție importantă.

Și în Brazilia este venerat Carlo Acutis fiindcă a salvat un copil. Foto Vatican News
Papa Francisc l-a beatificat – penultima etapă înainte de conferirea sfințeniei – în 2020, iar până în 2022 a fost considerat apt pentru canonizare. Întregul proces a durat puțin peste un deceniu, un timp relativ scurt, susțin unele surse din rândul clericilor.
Dosarele prăfuite ale Vaticanului conțin numele a zeci de bărbați și femei nobili care au fost beatificați fără a trece de ultimul obstacol, unii așteptând secole.
Controversă legată de banii pentru canonizare, la Vatican
Există și alte voci care susțin că adolescentul Italian nu ar fi fost canonizat niciodată, indiferent de realizările sale, dacă familia sa bogată nu ar fi plătit mare parte din factura întregului demers al canonizării.
Este greu de calculat costul de a face pe cineva sfânt.
„Încă din 1975, un preot a declarat pentru The Wall Street Journal că este nevoie de "milioane de dolari". Un alt insider a estimat-o la sute de mii, luând în considerare onorariile profesionale ale avocaților și medicilor care investighează viața candidatului și presupusele miracole, transportul și hotelurile, precum și cheltuielile uriașe pentru organizarea ceremoniei de sfințire în sine”, scrie Daily Mail.