Varujan Vosganian și Ion Ariton mai așteaptă

Varujan Vosganian și Ion Ariton mai așteaptă

Conducerea Senatului a decis, ieri, să retrimită Comisiei juridice rapoartele întocmite cu privire la solicitările Justiției de începere a urmăririi penale în cazul senatorilor Ion Ariton și Varujan Vosganian, astfel încât cei doi foști miniștri ai Economiei să își poată exprima un punct de vedere.

Un nou vot pentru Borbely

Tot ieri, cererea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale pentru deputatul UDMR Laszlo Borbely a fost trimisă la Comisia juridică. Încuviințarea urmăririi pe nale în cazul lui Borbely este cerută într-un dosar mai vechi, care a fost redeschis după ce au apărut elemente noi. Anterior, Parlamentul a respins cererea procurorilor de ridicare a imunității.

Ne puteți urmări și pe Google News