Valul de caniculă face ravagii. Grecia numără morții

Valul de caniculă face ravagii. Grecia numără morții Panteon, Grecia. Sursa foto: Wikipedia

Valul de caniculă face încă o victimă în Grecia. Un turist de origine germană a fost găsit mort pe insula Creta. Potrivit informațiilor furnizate de poliție elenă, bărbatul mort este un cetățean neamț în vârstă de 67 de ani.

Valul de caniculă dă mari bătăi de cap autorităților din Grecia

Aceeași sursă menționează că este al șaselea deces din Republica Elenă survenit în urmă valului de caniculă. Turistul neamț a plecat de unul singur într-o excursie, însă după doar câteva ore și-a sunat partenera pentru a o anunța că nu se simte prea bine.

Poliția a început imediat operațiunea de căutarea a cetățeanului german, iar în acest sens salvatorii au înființat o unitate specială și au  ridicat o dronă de la sol. De altfel, drona a fost și cea care a reperat în canionul Trypiti, trupul neînsuflețit al bărbatului în vârstă de 67 de ani.

Caniculă în Grecia

Caniculă în Grecia. Sursa foto: Dreamstime.com

Al șasele deces în decurs de o săptămână

Totodată, echipajele de salvatori caută două turiste franceze de 73 respectiv 64 de ani și un cetățean american în vârstă de 59 de ani. Cele două femei s-au pierdut pe insula Sikionos, iar turistul american este căutat de autoritățile din Amorgos.

Ne puteți urmări și pe Google News

Este cel de-al șaselea deces din luna iunie provocat de valul de caniculă. Temperaturile din Grecia au depășit pragul de 40 de grade Celsius. Din cauza temperaturilor caniculare autoritățile din Grecia au fost nevoite să să scoată temporar din circuitul turistic obiective importante precum Acropola și Panteonul.

Soare, caniculă

Caniculă. Sursa foto: Dreamstime.com

 

Valul de caniculă dă mari bătăi de cap autorităților elene

Vârful valului de caniculă a fost atins pe 13 iunie, când termometrele au indicat 42 de grade, chiar și 43 de grade Celsius în regiunea Attica. Valul de caniculă pune mari probleme autorităților elene. Temperaturile ridicate dau naștere unor incendii de vegetație extrem de grave.

Sute de pompieri au fost dislocați sâmbătă, 22 iunie pentru a lichida focurile generate de temperaturile de peste 40 de grade Celsius. Mai grav este că vântul puternic îngreunează misiunea pompierilor.