Valeriu Zgonea, despre cazul Elenei Udrea: Avem o situaţie un pic delicată pe care nu ştim să o rezolvăm. Urmează să comunicăm cu domnul ministru Cazanciuc şi să găsim o soluţie
- Larisa Bernaschi
- 16 februarie 2015, 17:03
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că va solicita ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi procurorului general Tiberiu Niţu o soluţie cu privire la modul în care urmează să se prezinte Elena Udrea în Parlament pentru a-şi spune punctul de vedere cu privire la cele două noi cereri ale DNA.
"Urmează să comunicăm cu domnul ministru Cazanciuc şi să găsim o soluţie cu privire la prezenţa doamnei deputat. Avem o situaţie un pic delicată pe care nu ştim să o rezolvăm la acest moment şi sper ca prin dialog cu procurorul general şi cu ministrul Justiţiei să găsim această soluţie. Acum le scriem la amândoi. Avem un deputat care este în acest moment în mandat şi care este în arest preventiv şi trebuie să găsim soluţii astfel încât doamna deputat să vină la comisie să-şi susţină argumentaţia în faţa comisiei. Aceasta este prima chestiune, la comisie dosarul poate fi citit şi de către avocatul său, când se face votul secret poate veni deputatul şi este dreptul său constituţional sau poate veni avocatul şi să susţină punctul de vedere. Noi nu ştim care sunt dezbaterile de fond din instanţă, trebuie să vedem condiţionalităţile accesului în sală, există poate interdicţie din partea instanţei ca doamna deputat să se vadă cu anumite persoane şi atunci noi trebuie să limităm accesul în sală. Cea mai importantă decizie este că un parlamentar aflat în exerciţiu nu poate intra în cătuşe într-o comisie parlamentară, la fel şi în plen", a spus Zgonea, citat de Agerpres.
El a adăugat că parlamentele democratice au structura lor de securitate şi niciun alt organ de securitate sau de siguranţă naţională nu poate intra decât în anumite condiţii, mai exact dacă persoanele respective sunt chemate la audieri.
"La comisia permanentă şi în plen avem această situaţie inedită pe care nu ştim să o rezolvăm. Nu ştim cu ce persoane are dreptul să se vadă, pot apărea asemenea cazuri atât în plen, trebuie să limităm accesul unor membri ai grupurilor parlamentare, angajaţi ai Camerei care altfel pot intra în plen să aducă documente parlamentarilor şi s-ar putea să aibă interdicţie să se vadă şi cu anumiţi parlamentari. Nu avem aceste informaţii, ele fiind de fondul problemei, iar din 2012 Parlamentul nu mai solicită dosarul pe fond, ci doar cauzele care necesită reţinerea şi arestarea preventivă sau ridicarea imunităţii. Poliţiştii care însoţesc un arestat preventiv, în afară de arestul poliţiei nu pot intra nici în plen, nici în comisie. Pe hol au voie", a mai menţionat Zgonea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că cererile DNA au fost trimise Comisiei juridice pentru a întocmi un raport în trei zile şi cel mai probabil săptămâna viitoare, luni sau marţi, va fi o şedinţă de plen în care să se voteze aceste cereri.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea pentru săvârşirea de noi infracţiuni în dosarul Gala Bute.