Vaccinarea este în grafic. Cîțu: Suntem la peste un milion de persoane vaccinate în Bucureşti

Vaccinarea este în grafic. Cîțu: Suntem la peste un milion de persoane vaccinate în Bucureşti

Întrebat dacă este îngrijorat că jumătate dintre profesori nu s-au vaccinat, premierul a menționat că în București campania de imunizare e un succes.

Premierul Florin Cîţu nu se declară îngrijorat de faptul că jumătate dintre profesori nu s-au vaccinat. Politicianul apreciază că lucrurile se vor mişca şi în acest domeniu, la fel cum s-a întâmplat cu personalul medical. ”Bucureştiul are o campanie de vaccinare de succes. Cred că suntem la peste un milion de persoane vaccinate”, a afirmat premierul, vorbind despre o competiţie între oraşele mari în ceea ce priveşte vaccinarea.

Întrebat joi seară, la Digi 24, dacă este îngrijorat că jumătate din profesori nu s-au vaccinat, premierul Florin Cîţu a precizat: ”Nu în acest moment. Vom vedea şi în ce priveşte personalul medical şi în ceea ce priveşte personalul din învăţământ, vedem o dinamică. Lucrurile se mişcă şi vom vedea că se va face şi în acest sector”.

Fruntași la vaccinare în oraşele mari

Întrebat dacă lipsa vaccinării profesorilor nu poate afecta revenirea copiilor la şcoala în format fizic, premierul a declarat: ”Bucureştiul are o campanie de vaccinare de succes. Cred că suntem la peste un milion de persoane vaccinate. Vorbim de aproape 40%. Asta văd în toate oraşele mari. E deja o competiţie informală între Timişoara, Cluj, Constanţa, Iaşi, încă s-a accelerat această campanie în spaţiul urban. Nu sunt îngrijorat”.

În ceea ce priveşte angajaţii din învăţământ, politicianul a specificat că trebuie văzut din ce zone sunt cei care nu s-au vaccinat.

”O parte din profesori nu sunt vaccinaţi. Trebuie să ne uităm în ce zone sunt. (...) Trebuie să facem această campanie de vaccinare mai vizibilă decât este în acest moment. Tot Guvernul în stradă, să vorbească inclusiv cu profesorii”, a mai declarat liberalul. De la 1 iunie vor exista relaxări pentru toți românii, indiferent de zona în care sunt, a spus marți premierul. El a adăugat că România „nu are nicio scuză” să nu-și atingă ținta de a avea 5 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză până la 1 iunie.

Ne puteți urmări și pe Google News