USR vrea reguli clare pentru cei care ies la vânătoare în apropierea localităţilor. Ce tipuri de arme vor mai putea folosi
- Mădălina Sfrijan
- 30 decembrie 2025, 18:29
Vânătoarea de mistreți. Sursa foto: PixabaySenatorul USR de Ilfov, Cynthia Păun, a depus un proiect de lege care prevede distanţe minime obligatorii pentru desfăşurarea activității de vânătoare, stabilite în funcţie de tipul armei folosite. Scopul este reducerea riscurilor pentru locuitorii sau persoanele care tranzitează zonele din apropierea fondurilor de vânătoare și a drumurilor publice.
Reguli noi pentru cei care ies la vânătoare în apropierea localităților. Propunerile USR
Iniţiativa USR vizează completarea legislaţiei existente prin introducerea acestor distanţe minime, diferenţiate după tipul armelor, pentru a proteja cetăţenii şi infrastructura publică.
„Asigurarea unei zone de protecţie lângă localităţi este absolut necesară în condiţiile în care pot avea loc accidente, chiar şi în ciuda tuturor măsurilor de precauţie legale. În primul rând, oamenii trebuie să se simtă protejaţi în casele şi curţile lor”, spune Cynthia Păun, membră a Comisiei pentru mediu din Senat.

Cynthia Păun. Sursa foto: Facebook
Activitatea ar trebui să se desfășoare în condiții de siguranță
De asemenea, ea afirmă că vânătoarea trebuie organizată astfel încât să nu pună în pericol mediul sau oamenii.
„În al doilea rând, desfăşurarea activităţii de vânătoare trebuie să aibă loc într-un mod care nu este perturbat de factori externi. Recent, presa a relatat despre un caz din Ilfov în care partide de vânătoare s-au desfăşurat în imediata apropiere a zonelor locuite. Trebuie să înţelegem că libertatea fiecăruia se opreşte acolo unde încalcă libertatea celuilalt”, a adăugat ea. Iniţiativa legislativă propune modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 prin completarea articolului 39, stabilind interdicţii clare: vânătoarea cu arme cu alice la o distanţă mai mică de 200 de metri şi cu arme cu glonţ sau cartuşe cu proiectil unic la mai puţin de 500 de metri de terenurile intravilane cu construcţii sau curţi şi de drumurile publice.
USR, despre activitatea de vânătoare
Modificarea articolului 42 alin. (1) califică încălcarea acestor prevederi drept infracţiune, întărind caracterul preventiv şi coercitiv al legii. USR mai spune că iniţiativa urmăreşte echilibrul între desfăşurarea activităţilor cinegetice şi protecţia vieţii, integrităţii, siguranţei cetăţenilor, precum şi a bunurilor şi infrastructurii publice.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.