USR, cu tot mai puțini membri. Încă un senator părăsește partidul

USR, cu tot mai puțini membri. Încă un senator părăsește partidul USR: Sursa foto: arhiva EVZ

Încă un politician părăsește USR, după plecarea lui Cioloș și a altor membri din partid. George Mîndruță, senator, a anunțat joi că și-a depus demisia din partid, dar și din funcția de președinte al filialei județene Suceava.

Demisia senatorului USR a fost anunțată de acesta pe pagina sa de Facebook. El a precizat că este cuprins de un sentiment de dezamăgire, însă nu îi pare rău că pleacă din partid, ci îi pare rău de unii oameni buni care încă rămân acolo.

El a mai adăugat că motivele care stau la baza deciziei sunt multe, iar decizia nu este una pripită, ci îndelung gândită și asumată.

Încă un membru pleacă din USR

„Încă de la începutul fuziunii dintre USR și PLUS au existat dispute și păreri contradictorii, însă, ele au fost canalizate greșit spre conflicte interne, nu spre evoluție și transparență, așa cum ar fi fost de dorit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Disputele interne au fost alimentate de diverși presupuși lideri și grupuri dornice de putere, care au pus mai presus interesele personale și de grup decât angajamentele luate în fața românilor. Pentru unii dorința de putere, de a deține cât mai multe 'titulaturi' și de a avea influență, a primat”, a precizat George Mîndruță pe rețelele de socializare.

Senatorul a mai adăugat că a constat lipsa de reacție din ultimele luni a conducerii USR atunci când erau sesizate probleme.

Dacian Cioloș a plecat din USR

La sfârșitul lunii mai, europarlamentarul Dacian Cioloș și-a anunțat demisia din USR, informând în același timp că se alătură unui nou proiect. El a înființat partidul REPER, precizând că este „încărcat de viziunea că există un public în România care preţuieşte moderaţia, care are nevoie de soluţii, care are nevoie de oameni şi proiecte, care este gata să depăşească starea de conflict permanentă şi dispus să asculte înainte de a propune direcţii şi soluţii”.

După demisia lui Cioloș, și alți parlamentari au ales să părăsească partidul.

Din vechiul PLUS care a fuzionat cu USR fac parte 22 de deputați și senatori din cei 80 câți are partidul. Surse din interiorul USR au declarat că în acest moment cinci deputați și senatori și-au anunțat în intern intenția de a demisiona și a merge alături de Dacian Cioloș, iar alți trei sunt indeciși, potrivit Hotnews.ro.