Scandal la Universitatea Craiova. Vedeta echipei ținută pe bancă la debutul în SuperLiga

Scandal la Universitatea Craiova. Vedeta echipei ținută pe bancă la debutul în SuperLigaU Craiova - Hermanstadt (0-0) Sursa foto: Facebook / U Craiova

Craiova. Universitatea Craiova, echipa de fotbal patronată de Mihai Rotaru este în mijlocul unei crize. Jucătorul vedetă, Alexandru Mitriță, a fost ținut pe banca rezervelor la primul meci din SuperLiga, contra Hermannstadt (0-0).

 

Criza a fost provocată chiar de fotbalistul care joacă, de regulă, pe extrema stângă. Mitriță a reușit să-l enerveze pe tehnicianul Costel Gâlcă, iar acesta l-a sancționat prompt, ținându-l pe banca de rezerve,

Universitatea Craiova în plin scandal

Alexandru Mitriță a început cu stângul actuala ediție din campionatul României. El a avut o dispută cu staff-ul tehnic, de la Universitatea Craiova, iar acest lucru l-a costat locul de titular. Problemele au izbucnit în cantonamentul echipei, la un meci amical. Scos din teren, fotbalistul a început să înjure de pe margine. El s-a certat cu secunzii lui Costel Gâlcă, cărora le-a cerut socoteala pentru schimbare,

Episodul nu a fost izolat, Criza a reizbucnit la un alt meci amical, conform iamsport. Deși a jucat toate cele 90 de minute, Alexandru Mitriță i-a înjurat pe secunzi tocmai pentru că l-au ținut în teren, pe caniculă.

În acest context, antrenorul principal a decis să intervină și să stopeze orice revoltă din fașă. Costel Gâlcă l-a avertizat pe Mitriță, vedeta de la Universitatea Craiova, că nu va mai juca dacă nu-și schimbă comportamentul. Ba mai mult, pentru a arăta că vorbește serios, antrenorul nu l-a introdus la primul meci oficial din SuperLiga.

„E bine ca jucătorii să aibă personalitate, dar să o arate pe teren. În vestiar, eu sunt cel cu personalitate”, a declarat Costel Gâlcă după meciul cu Hermannstadt.

Alexandru Mitriță

Alexandru Mitriță, vedeta Universității Craioa Sursa foto: Facebook

Reacția conducerii clubului

Patronul echipei Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, a abordat subiectul absenței lui Mitriță, din primul meci oficial, cu diplomație. El a evitat să dea detalii despre conflictul din vestiar, spunând că fotbalistul are probleme fizice. Totodată, a acuzat regula U21, care impune echipelor din Liga 1 să joace cu fotbaliști sub 21 de ani. Alături de alte echipe, oltenii încearcă să determine modificarea regulamentului.

„Cel mai bun Under în ultima săptămână a fost Danciu. Automat, Danciu este un jucător de atac. Trebuia să-l scoată din atac pe Ivan, pe Paradela sau pe Mitriță. Din considerente tactice, l-au ales pe Mitriță. Au fost jucători care au ratat antrenamente și meciuri”, a explicat patronul.

Potrivit spuselor lui Mihai Rotaru, la ultimul amical, din Austria, Mitriță ar fi suferit o contuzie puternică la șold. Din acest motiv, a arătat el, fotbalistul a fost menajat și nu a participat la ultimele meciuri de pregătire și la antrenamente.

„A avut o accidentare foarte serioasă, a pierdut meciurile de pregătire și o parte dintre antrenamente. Deciziile tehnico-tactice le ia staff-ul”, a declarat Mihai Rotaru la Digi Sport.

Costel Gâlcă

Costel Gâlcă Sursa foto: captura video

Universitatea Craiova, remiză cu Hermannstadt

Hermannstadt și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 0-0, în prima etapă dinSuperLiga. Alex Mitriță a început meciul pe banca de rezerve și a fost introdus în minutul 60. Craiova a ratat copios, raportul șuturilor pe poartă fiind de 8 - 0 în favoarea grupării patronate de Mihai Rotaru.

Craiovenii au dominat, cum era de așteptat, dar nu au reușit să înscrie. Universitatea Craiova nu a reușit să se impună pe tabela de marcaj nici după pauză. Aceasta cu toate că antrenorul Costel Gâlcă și-a mobilizat elevii în vestiar. Chiar dacă oltenii au fost mai prezenți în joc, tot nu au reușit să înscrie. Gazdele au avut, la rândul lor, câteva mari ocazii, ripostând la atacurile craiovenilor.

La finalul meciului, antrenorul echipei Universitatea Craiova a explicat absența lui Alex Mitriță din teren. Costel Gâlcă a dat o explicație evazivă punând decizia de a-l ține rezervă pe seama regulilor FRF.

„V-am mai spus la începutul meciului, sunt jucători care trebuia să fie titulari, dar nu au făcut toate antrenamentele în pregătire și nu sunt 100% fizic”, a explicat antrenorul.