Unii români își vor pute retrage integral banii din Pilonul 2 de pensii
- Maria Dima
- 24 septembrie 2025, 19:22
Sursa Foto: Dreamstime.comComisia de buget-finanțe a Senatului a decis, marți, ca bolnavii cu afecțiuni oncologice să poată primi, la cerere, 100% din valoarea activului lor personal la Pilonul 2 de pensii, într-o plată unică. Măsura a fost adoptată printr-un amendament la proiectul legii privind plata pensiilor private, inițiat de Guvern.
În Comisie, discuțiile s-au concentrat pe amendamentul care ar fi extins această facilitate și pentru bolnavii cu afecțiuni cronice debilitante și/sau consumptive, cum ar fi: boli cardiovasculare, pulmonare, neurologice, renale, digestive, ginecologice, osteo-articulare, urologice, boli rare, infecții cu virusuri hepatice, HIV sau TBC, precum și pacienții cu comorbidități.
Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Armeanu, a atras atenția asupra impactului: „Este un număr foarte mare de cazuri introduse prin acest amendament, nu sunt cazuri extreme. Recomandarea OCDE este foarte clară – excepții pentru fonduri mici sau circumstanțe extreme. Practic, se deschide o cutie a Pandorei în care excepția devine o regulă”.
Senatul este prima cameră sesizată, iar Comisiile de muncă și de buget-finanțe vor acorda raport proiectului legii privind plata pensiilor private.
Plata pensiilor din Pilonul 2

Foto: Arhiva evz
Reamintim că Guvernul a aprobat, pe 21 august, proiectul privind plata pensiilor de la Pilonul 2. Astfel, Executivul a decis că la începutul perioadei de plată se poate retrage 30% din suma acumulată, iar restul banilor va fi plătit pe o perioadă de opt ani.
Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Armeanu, a explicat că, față de forma inițială, valoarea retragerii inițiale a fost majorată de la 25% la 30%, iar perioada de eșalonare a fost redusă de la 10 ani la 8 ani.
Taxe și impozite la retragerea banilor
Dan Armeanu a detaliat și modul în care se aplică taxele la retragerea banilor din Pilonul II. „Se va plăti CASS de 10% la valoarea întregului activ retras, apoi impozitul pe surplusul valoric se calculează astfel: valoarea activului minus 3.000 de lei, aplicat cu 10% CASS. După aceea, se calculează impozitul pe câștigul din capital, din care se deduce valoarea de 3.000 de lei și CASS deja plătit”, a explicat oficialul ASF.
El a adăugat că, în general, aceste impozite și taxe determină un coeficient de aproximativ 12-13% din valoarea totală a activului. „Acestea sunt singurele taxe pe care fiecare le plătește. Dacă valoarea pensiei este sub 3.000 de lei, nu se aplică impozite și taxe”, a subliniat Dan Armeanu.
Comision redus și dreptul la moștenire
Vicepreședintele ASF a precizat că fondul de plată percepe un singur comision, de 0,05% lunar, aplicat la activul net, iar transferurile între fonduri se fac fără niciun comision. De asemenea, sumele din Pilonul II de pensii sunt garantate și au drept la moștenire.