UNIFIL se retrage din Liban la sfârșitul anului. Comandantul ONU avertizează: Nu mai e mult timp

UNIFIL se retrage din Liban la sfârșitul anului. Comandantul ONU avertizează: Nu mai e mult timpLiban. Sursa foto: dreamstime.com

Forța Interimară a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL) trebuie să se asigure că armata libaneză și celelalte structuri ONU vor putea prelua responsabilitățile misiunii înainte de începerea retragerii, a declarat comandantul UNIFIL, generalul-maior italian Diodato Abagnara. Misiunea urmează să își încheie operațiunile la sfârșitul anului 2026, după care va începe retragerea etapizată a personalului.

UNIFIL, prezentă în Liban de aproape 50 de ani

UNIFIL este prezentă în sudul Libanului de aproape cinci decenii și monitorizează situația de-a lungul frontierei cu Israelul. În actualul context de securitate, forța ONU are și un rol important în facilitarea accesului umanitar, inclusiv prin escortarea convoaielor care transportă ajutoare către comunități afectate de conflict.

„Ceea ce este foarte important pentru noi este să realizăm o tranziție foarte lină către diferite entități sau către o eventuală nouă misiune”, a declarat Abagnara pentru Reuters.

Misiunea ONU colaborează deja cu armata din Liban

Comandantul UNIFIL a explicat că misiunea colaborează deja cu agențiile ONU și cu armata libaneză pentru transferul responsabilităților. Procesul este însă complicat de situația din teren. Mai multe poziții ale UNIFIL se află în zone controlate de forțele israeliene, ceea ce face dificilă predarea acestora.

Potrivit unei evaluări ONU, cinci poziții și două zone-tampon se află în prezent sub controlul armatei israeliene, iar accesul UNIFIL este imposibil în respectivele puncte.

Abagnara a vorbit și despre situația din Mansouri, unde forțele israeliene desfășoară demolări. Potrivit comandantului UNIFIL, aceste acțiuni ar reprezenta o nouă încălcare a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU. Israelul spune că operațiunile vizează infrastructura grupării teroriste Hezbollah, susținută de dictatura islamistă din Iran.

Libanul a cerut prelungirea mandatului UNIFIL

În paralel, planul susținut de Statele Unite privind dezarmarea teroriștilor Hezbollah și preluarea controlului asupra sudului Libanului de către armata libaneză a întâmpinat dificultăți. Diplomații discută inclusiv despre posibilitatea unei noi misiuni internaționale după retragerea UNIFIL.

Libanul a cerut prelungirea mandatului UNIFIL, însă actuala decizie a Consiliului de Securitate prevede încetarea operațiunilor la 31 decembrie 2026.

„Nu mai este mult timp. Prezența Națiunilor Unite în sud este foarte, foarte importantă. Iar, în opinia mea, acum mai mult ca oricând”, a declarat Abagnara.