Italienii au oferit publicului un sport ce se practică până astăzi: Calcio storico sau Calcio Fiorentino. Un domeniu inspirat dintr-o întrecere ce i-a aparținut Imperiului Roman, Harpustum.

Fotbalul istoric, în traducere, s-a născut în secolul al 16-lea, la Florența. În anul 1574, Henric al III-lea al Franței a efectuat o vizită în Veneția și a fost martorul unui meci de Calcio storico, programat în onoarea sa. Nobilul a fost șocat de ceea ce a văzut, iar verdictul său a fost: „Prea mic să fie un război adevărat și prea violent ca să fie joc”.



Era considerat ca fiind un sport al aristocraților, practicat ocazional și de către suveranul pontif în funcție la acea vreme. Își are originile în Renașterea italiană, dar este probabil cel mai violent sport cu mingea rotundă de pe Pământ.



Lupta se dă între patru cartiere

Sportul a luat naștere pe timpul Florenței medievale, atunci când familia Medici era „vioara întâi” a regiunii, iar în sânul acesteia existau rivalități care erau extrem de violente. Acest lucru a fost și rezultatul acelei epoci violente. De atunci și până acum, meciurile se țin în istoricul loc din Florența, Piazza Santa Croce, în fiecare an, în luna iunie

 În era modernă, întrecerea se desfășoară cu două semifinale și o finală. Duelurile au loc pe o suprafață acoperită cu nisip și care se întinde pe 80×40 metri. Fiecare echipă numără 27 de jucători. Echipele sunt alcătuite din cele patru colțuri (cartiere) ale orașului toscan, Santa Spirito (Albii), San Giovanni (Verzii), Santa Maria Novella (Roși) și Santa Croce (Albaștri) (medalion dreapta). Regulile sunt simple: după o salvă de tun, participanții pot să ia mingea prin toate mijloacele necesare, apelând la procedee de kick-boxing, la mișcări de wrestling sau de rugby.



O partidă durează 50 de minute, schimbările nefiind permise, chiar dacă jucătorii sunt plini de sânge, din cauza rănilor deschise. Fiecare tabără din teren este alcătuită din patru portari (Datori indietro), trei fundași (Datori innazi), cinci mijlocași (Sconciatori) și 15 atacanți (Innazi o Corridori).

Cândva, premiul cel mare avea coarne

Astfel, echipele trebuie să treacă o minge peste un gard înalt de 1,2 metri, la oricare dintre capetele suprafeței de joc, marcând așadar un „caccia”, adică un gol. Însă, dacă încercarea este ratată, adversarii sunt cei care primesc jumătate de „caccia”. Jucătorii au voie să-și imobilizeze adversarii prin procedee demne de wrestlig, sau mai rau de atât. Sângele este la ordinea zilei, dar fair-playul din teren nu dispare niciodată. Interesant este faptul că, deși „Calcio storico” a fost înființat de către masa aristocrată din Florența, acest sport nu își răsplătește câștigătorii în bani.



Odinioară, câștigătorii împărțeau premiul cu „Palio”, cel ce aruncă mingiile la începutul unei partide. „Trofeul” pentru tabăra învingătoare era o vacă, din rasa „Chianina”, specifică zonei toscane. Dar, de ceva vreme încoace, echipa care se impune în această disciplină nu se mai poate bucura de premiul consistent, ci de un festin gratuit.

În ciuda sângelui curs de la protagoniști, „Calcio Fiorentino” atrage ca un magnet turiști din toate colțurile lumii, curioși de importanța acestei competiții toscane.



Conform FIFA, chinezii au inventat fotbalul

Sportul cu obiectul sferic a prins nenumărate rădăcini, însă cel ce avea să devină „sportul rege” este fotbalul. Ciudat, însă, că acest domeniu nu mai este considerat ca fiind unul inventat de către englezi. După zeci de ani de cercetări, FIFA a recunoscut China ca fiind inventatorul de drept al fotbalului. Ciudat, deoarece mulți dintre noi am trăit cu impresia că Anglia este locul de baștină al acestei discipline, ce avea să devină peste mult timp un sport. Conform forului mondial, în jurul anului 200 î.e.n. chinezii practicau un sport asemănător numit „cuju”, întâlnit de asemenea și în Coreea sau Japonia.


FOTO; Potrivit picturii artistului Su Hanchen, copiii chinezi adorau „cuju” FOTO: WIKIPEDIA



Se juca cu o minge sferică și este sportul din care s-a inspirat acest fenomen. Toți practicanții aveau voie să atingă mingea cu mâinile, însă la poartă se trăgea doar cu piciorul. Cum toți jucătorii puteau atinge mingea cu mâinile, se juca fără portar. În secolul al X-lea, a luat naștere o ligă „cuju”, sub titulatura de Yuan Ea. S-a dezvoltat, apoi, în orașele mari ale Chinei, unde s-au organizat campionate naționale. „Cuju” a fost la un pas să dispară în timpul Dinastiei Ming (1368-1644), din cauza neglijenței. Însă, cea care au impus regula în cel ce avea să devină „Sportul Rege”, pentru majoritatea țărilor”, a fost Anglia. În 1863, „The Football Association” au dat naștere legilor acestui sport. Denumirea de „soccer”, folosită în prezent de americani, este originară din Anglia, și a apărut în 1880, ca o abreviere Oxford „-er” a cuvântului „asociație”.