Ungaria, lovită de mari probleme economice. Cum s-a prăbușit sistemul medical

Ungaria, lovită de mari probleme economice. Cum s-a prăbușit sistemul medicalUngaria. Sursa foto: dreamstime.com

Ungaria a regresat din punct de vedere economic în ultimii ani. Este una dintre explicațiile eșecului lui Viktor Orban. Rezultatul votului din țara vecină a fost analizat la podcastul Contrapunct, moderat, marți, de Dan Andronic, care la care au participat colonelul (r) SRI, Tudor Păcuraru și jurnalistul Romeo Couți. Emisiunea a fost difuzată pe evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România.

Ungaria, lovită de mari probleme economice. Cum s-a prăbușit sistemul medical

Unul dintre factorii determinanți ai schimbării de optică în rândul electoratului maghiar este deteriorarea vizibilă a serviciilor publice. Deși retorica oficială de la Budapesta a încercat să mențină o imagine de stabilitate, realitatea cotidiană a cetățenilor reflectă o prăbușire a sectoarelor strategice, precum sănătatea și educația.

„În Ungaria, în ultimii ani, populația a început să resimtă scăderea nivelului de trai. Chiar făcusem înainte de alegeri, o discuție cu o jurnalistă, e adevărat, din opoziția din Ungaria. Și a prezentat niște lucruri dramatice, adică ea a descris un sistem medical prăbușit. Mi-a spus: eu, ca să ajung să fac o investigație cu aparatură imagistică, dacă nu este în regim de urgență, trebuie să aștept doi ani. Medicii, majoritatea, au plecat. În Ungaria, profesorii au plecat de la școli, deci într-adevăr în zonele sensibile și strategice ale Ungariei lucrurile stăteau dramatic”, a explicat Romeo Couți.

Saturația față de aroganța puterii și camarila politică

Dincolo de cifrele economice și de listele de așteptare din spitale, nemulțumirea populară pare să fie alimentată de un sentiment de respingere față de modul în care este exercitată puterea. Jurnalistul a subliniat că atitudinea grupului de apropiați ai premierului a contribuit masiv la erodarea încrederii.

„Dar din ce am discutat cu jurnaliștii din Ungaria, starea de saturație era mai mult dictată de această atitudine de sfidare și această poziție a camarilei”, a adăugat invitatul în cadrul podcastului Contrapunct.

Loialitatea maghiarilor din Transilvania față de Viktor Orban

În ciuda problemelor interne din Ungaria, Viktor Orban păstrează un capital de simpatie semnificativ în rândul comunității maghiare din România. Romeo Couți a oferit o perspectivă asupra acestui fenomen, amintind de momentul când Budapesta s-a opus acordării dublei cetățenii.

„Nu aș vrea să îmi închei expunerea mea fără a face o precizare, spune o chestiune importantă, apropo de Transilvania, de comunitatea maghiară din Transilvania. Care nu va uita că în 2004, când s-a discutat legea dublei cetățenii, mi se pare că era un guvern socialist sau o alianță de stânga, printr-un referendum, Ungaria a refuzat acest proiect de lege, spunând: nu e în regulă ca să acordăm această dublă cetățenie maghiarilor din afara țării”, a reamintit jurnalistul.

Reorientarea strategică din 2010 și lipsa de reacție a Bucureștiului

La acea vreme, Orban a transformat acordarea cetățeniei într-o prioritate națională, spre deosebire de guvernele anterioare.

„Referendumul nu a fost validat pentru că nu a fost prezență. Dar, opinia publică din Ungaria nu dorea să susțină această lege. Viktor Orban vine în 2010, simplifică procedura legală și spune nu. Noi vom da cetățenie tuturor magiarilor din afara granițelor. Evident că țara cea mai aplecată și mai fără reacție a fost România.

Pentru că Ucraina și-a impus repede un cadru legislativ în care această problemă era reglementată și Slovacia la fel. Deci cred că maghiarii din Transilvania nu au uitat că Viktor Orban a fost primul lider care a acordat o atenție mai importantă și cu efecte și strategii clare față de maghiarii din afara granițelor”, a conchis Romeo Couți.

5
1
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]