Undă de șoc pe piața valutară. Ce se întâmplă cu moneda euro, în plin război

Undă de șoc pe piața valutară. Ce se întâmplă cu moneda euro, în plin război Bancă din Germania, paravan pentru organizatii teroriste Sursa: Arhiva EVZ

Monedele europene au de suferit din ce în ce mai mult din cauza războiului din Ucraina. Euro s-a depreciat cu aproximativ 5%, iar monedele din statelor din Europa de Est au atins valori minime în raport cu principalele valute.

Monedele europene au coborât la noi niveluri pe măsură ce războiul din Ucraina se prelungește, conform informațiilor de pe piața valutară. Luni dimineața, monedele europene au atins noi minime, conform traderilor care sunt nevoiți să vândă o parte activele lichide.

Conform informațiilor prezentate de publicația Capital, pe pieţele din Asia, moneda euro a ajuns la paritate cu francul elveţian. Este pentru prima oară când se întâmplă așa ceva, după luna ianuarie 2015. Deprecierea euro în raport cu francul elvețian vine pe fondul îngrijorărilor investitorilor cu privire la acest război în Ucraina declanșat de Rusia. De asemenea zlotul polonez a atins un minim istoric în raport cu moneda euro.

Luni dimineaţa, pe piaţa din Asia moneda euro s-a depreciat cu 0,4% până la 1,083 dolari. Aceasta după ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că Washingtonul şi aliaţii europeni discută un posibil embargou asupra importurilor de petrol rusesc. Noua măsură face parte din pachetul menit să ducă la înăsprirea sancţiunilor economice impuse Moscovei. În raportul cu francul elveţian, moneda euro s-a depreciat până la 0,9972 franci.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Războiul din Ucraina va lovi cel mai grav economia europeană, dată fiind dependenţa sa de petrolul rusesc. Este posibil ca un euro să coboare până la 1,06 dolari”, a apreciat Takuya Kanda, directorul institutului japonez de cercetare japonez Gaitame.com.

Conform surselor citate, în ultima lună, moneda euro, a doua cea mai tranzacţionată la nivel mondial, s-a depreciat cu aproape 5%.

euro

Sursa: Arhiva EVZ

Monedele est-europene, lovite de război

De menționat că în ultima săptămână, toate monedele din statele Europei de Est s-au depreciat în raport cu dolarul. Cea mai gravă depreciere a atins-o rubla rusească, după cum relatează publicația de specialitate bloomberg.com

„Nu putem să evaluăm raţional când anume monedele europene vor înceta să scadă, până când nu vom vedea un indiciu cu privire la sfârşitul invaziei Ucrainei de către Rusia. Monedele ţărilor care sunt cele mai apropiate de zona de război au fost vândute din cauză că vor fi cele mai afectate de consecinţele sancţiunilor impuse Rusiei”, a declarat Daisaku Ueno, analist şef la Mitsubishi UFJ Morgan Stanley Securities Co.

În acest context, statele din Europa de Est îşi înmulţesc intervenţiile pe piaţă pentru a-şi proteja monedele. Banca Naţională a Cehiei a vândut valută vineri, la fel ca și Banca Naţională a Poloniei, care săptămâna trecută a intervenit de trei ori pe piaţă.

Banca Naţională a Elveţiei (SNB) este pregătită şi ea să intervină ca răspuns la aprecierea rapidă a francului, a declarat sâmbătă Andrea Maechler. Acesta este membru în consiliul guvernatorilor de la SNB.