News Alert. Guvernul introduce starea de criză în România. Măsura are legătură cu războiul din Ucraina

News Alert. Guvernul introduce starea de criză în România. Măsura are legătură cu războiul din UcrainaSursa: EVZ

Guvernul pregătește un act normativ care prevede introducerea stării de criză pe teritoriul României. Măsura are ca scop adoptarea unor reglementări menite să asigure coordonarea și apărarea națională.

Actul normativ care prevede introducerea stării de criză va viza, în special structuri ale MApN care vor putea trece în subordinea forţelor armate străine staţionate pe teritoriul României sau a comandamentelor NATO. Potrivit proiectului de lege starea de criză va fi instituită la propunerea ministrului Apărării, va trebuie avizată de premierul în funcţie şi va fi introdusă printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Informația a fost confirmată de președintele PSD, Marcel Ciolacu, fără să dea prea multe amănunte despre conținutul legii.

„Am ştiinţă, cum este şi normal, urmând astăzi să avem o discuţie cu primul ministru”, a explicat preşedintele PSD, cu referire la acest proiect legislativ.

Marcel Ciolacu a mai spus că România nu are motiv să intre într-un conflict armat cu Rusia și, prin urmare, acest lucru nu este posibil. Președintele PSD a condamnat ceea ce face Vladimir Putin în Rusia, instigând poporul la război în Ucraina și în celelalte state europene.

„România nu are niciun motiv de a intra într-un conflict armat cu Rusia şi nu cred că România va intra într-un conflict armat cu Rusia, dar cu toţii ştim ce se întâmplă în Ucraina şi consider că ceea ce face Vladimir Putin şi la ce instigă să facă poporul rus, în acest moment este inacceptabil în 2022”, a declarat Marcel Ciolacu.

Nicolae Ciucă, întâlnire de gradul zero cu oficiali ai Ambasadei Statelor Unite! Moment istoric: s-a bătut palma cu americanii! 

Foto: MAPN

Ce prevede proiectul de act normativ

Conform proiectului de act normativ, starea de criză se instituie în anumite situații. Este vorba despre momentul în care societatea se va confrunta cu apariţia sau iminenţa apariţiei unor incidente menite să afecteze sau să pună în pericol condiţiile de viaţă, stabilitatea politică, economică, socială, securitatea sau apărarea ţării sau să pună în pericol orice alte valori constituţionale. Aceasta este definiţia care se regăseşte în proiectul de lege ce urmează să fie adoptat săptămâna aceasta, într-o sedinţă de Guvern.

De asemenea, actul normativ urmează să fie prezentat în Parlament, pentur a fi adoptat în procedură de urgență.

Conform Antena 3, care citează surse guvernamentale, prin situaţie de criză în domeniul securităţii şi apărării naţionale se întelege situaţia în care societatea se confruntă cu mari dificultăţi generate de apariţia sau iminenţa apariţiei unuia sau mai multor incidente pe teritoriul naţional, la nivel regional sau international.

Sunt luate în considerare mai multe tipuri de amenințări

De asemenea, sunt luate în considerare ameninţări, riscuri sau vulnerabilităţi prin care sunt grav perturbate sau ameninţate condiţiile de viaţă, sănătate şi mediu, proprietatea, stabilitate politică, economică sau socială, ordinea publică, securitatea şi apărarea naţionala, precum şi alte valori constituţionale.

Oodată cu adoptarea acestei reglementări vor putea fi luate măsuri de răspuns rapid la criză, prin acţiune unitară a autorităţilor şi instituţiilor statului român. Acestea vor fi menite să ducă la înlaturarea cauzelor, gestionarea efectelor şi revenirea la starea de normalitate.

Ne puteți urmări și pe Google News