De ce aducem muncitori din Asia, în timp ce tinerii noștri stau pe tușă?
- Doina Gradea
- 27 octombrie 2026, 14:42
Doina Gradea. sursa: EvZ
România are nevoie de oameni care să muncească. În același timp, prea mulți tineri români nu reușesc să intre pe piața muncii. Angajatorii caută personal peste mări și țări, iar noi nu reușim să construim un drum între școală și primul serviciu. Cum am ajuns aici? Și, mai ales, cine se ocupă să schimbe această situație?
În comunicatul Eurostat din 1 septembrie 2026, rata șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani din România figurează la 30,8% !!! pentru lunile aprilie–iunie. Procentul se raportează la tinerii activi pe piața muncii, nu la întreaga generație.
Dar chiar și așa, cifra este alarmantă.
În același timp, sunt estimări privind un deficit de aproximativ 600.000 de lucrători. Estimări, să ne înțelegem, nu un inventar oficial cu tot atâtea posturi vacante, gata să fie ocupate mâine.
Totuși, dificultatea angajatorilor de a găsi personal ridică o întrebare firească: cum pot exista, în aceeași țară, România, atâția tineri fără serviciu și firme care recrutează tot mai mulți muncitori din Asia???!
Salariul de început și costul unei vieți independente
Un prim răspuns ține de bani. Pentru un tânăr care trebuie să plătească o chirie, utilități, transport și mâncare într-un oraș mare, un salariu apropiat de minim înseamnă imposibilitatea de a se întreține singur.
Este prea simplu să îi spui “du-te la muncă”, fără să faci și o minimă socoteală la sfârșitul lunii.
Dacă pentru a ocupa un post trebuie să te muți din localitatea ta, iar chiria îți înghite o mare parte din venit, oferta poate deveni imposibil de acceptat.
Dar există și cealaltă situație, despre care trebuie să vorbim fără ocolișuri: tânărul care poate începe să lucreze, poate învăța o meserie, are sprijin acasă, dar refuză orice ofertă care nu seamănă cu imaginea lui despre succes.
Între dorința legitimă de a fi plătit corect și pretenția de a fi plătit ca un profesionist înainte de a fi învățat profesia există o diferență. Iar această diferență nu poate fi acoperită la nesfârșit din veniturile părinților.
Experiența nu apare înainte de primul serviciu
Am angajat oameni și am văzut în timp schimbarea așteptărilor celor care doreau un job. Mi s-a întâmplat să întâlnesc candidați tineri, fără niciun fel de experiență, cu solicitări salariale măricele, dar fără să poată explica ce știau să facă și ce erau dispuși să învețe.
Nu îi judec pe toți tinerii după aceste întâlniri. Este nevoie de tineri și există oameni foarte serioși, muncitori, care caută o șansă și se lovesc de uși închise. Dar nici nu pot face abstracție că problema așteptărilor nerealiste ale unora nu există.
În urmă cu două sau trei decenii, disponibilitatea de a începe de jos era, în experiența mea, mai mare. Unii acceptau inclusiv perioade neplătite pentru a intra într-un domeniu și a învăța.
Nu propun să transformăm aceste obiceiuri din trecut într-un model pentru prezent.
Cred însă că trebuie recuperată disponibilitatea de a învăța, de a accepta un salariu de start/debut și de a demonstra, în timp, că meriți mai mult, de a face o carieră.
În același timp, și angajatorul trebuie să ofere o perspectivă. Nu poți cere unui începător răbdare și loialitate, dacă după doi ani de muncă îl ții la același nivel și îi răspunzi mereu că sunt alții la ușă.
Pentru că un început modest are sens atunci când duce undeva.
Când ajutorul părinților amână desprinderea
Familia este sprijinul pe care se bazează mulți tineri în zilele noastre. Fără părinți, unii nu ar putea termina școala sau traversa o perioadă dificilă. Dar ajutorul poate ajunge să întrețină și amânarea.
“Nu mă duc pentru banii ăia.” Bine. Atunci ce faci în lunile în care nu te duci? Înveți ceva? Cauți o variantă mai bună? Urmezi o calificare? Sau aștepți, în timp ce altcineva, părinții, plătesc toate facturile?
Nu există argumente să explicăm întregul șomaj al tinerilor prin confortul de acasă. Însă, acolo unde această situație există, părinții ar trebui să se întrebe dacă sprijinul lor construiește independență sau prelungește dependența.
Anii în care nu lucrezi și nu înveți nimic nu sunt o pauză fără costuri. Se pierd deprinderi, încredere și ocazii de a construi o profesie. Copiii se obișnuiesc așa.
Succesul de pe ecran și munca din viața reală
Mă întreb de multe ori și cât cântărește spectacolul permanent al banilor de pe rețelele sociale. Vedem lux, vacanțe, mașini și promisiuni de câștig rapid. Vedem mult mai rar anii de pregătire, rutina, eșecurile și munca din spatele unui succes real.
Nu susțin că social media explică statistic șomajul. Cred însă cu tărie că poate deforma așteptările și, desigur, influența. Când primul salariu este comparat cu viața afișată de un influencer, orice început pare umilitor.
Am ajuns să avem nevoie să repetăm un lucru elementar: nu este rușinos să muncești într-un restaurant, pe un șantier sau în agricultură. O meserie făcută bine merită respect. Și merită o plată corectă.
Străinii fac drumul pe care l-au făcut românii
Lucrătorii veniți din Nepal, Sri Lanka, India sau Filipine caută ceea ce au căutat și românii plecați la muncă în Italia, Spania ori Germania: un venit mai bun și posibilitatea de a-și sprijini familia.
Pentru unii dintre ei, o ofertă din România poate fi mai avantajoasă decât variantele de acasă. Așa a funcționat migrația și pentru ai noștri. Comparația se face cu oportunitățile de la plecare, cu cheltuielile de aici și cu banii care pot rămâne la sfârșitul lunii.
Acești oameni merită respect. Venirea lor nu trebuie să devină însă scuza pentru a abandona integrarea tinerilor români în muncă.
Nici ideea că un lucrător străin este automat mai ieftin nu trebuie luată de bună. Recrutarea, transportul sau cazarea pot adăuga costuri. Pentru o firmă, contează și dacă găsește personal disponibil și poate asigura continuitatea activității.
La fel, majorările salariale nu pot fi discutate fără productivitate, investiții și capacitatea clienților de a plăti.
Dar nici lipsa de personal nu poate fi invocată la nesfârșit fără o analiză a salariilor și condițiilor oferite.
Guvernul trebuie să lege primul serviciu de o perspectivă
Cred că România are nevoie de o strategie națională pentru intrarea tinerilor în muncă, cu obiective verificabile. Să știm câți sunt fără serviciu, unde locuiesc, ce pregătire au și ce îi împiedică efectiv să se angajeze.
Un tânăr fără calificare are nevoie de formare. Unul dintr-un sat fără transport are nevoie să poată ajunge la serviciu.
Un absolvent fără experiență are nevoie de un angajator dispus să îl pregătească. Iar celui care refuză orice început trebuie să i se vorbească sincer despre responsabilitate.
Aș lega sprijinul public pentru primul loc de muncă de pregătire reală și de păstrarea angajatului.
Aș cere parteneriate concrete între școli și firme, ucenicie plătită, soluții pentru transport și mobilitate, dar și rezultate publice: câți tineri au fost angajați și câți mai lucrează după un an?
Nu numărul de conferințe organizate care sunt bani aruncați. Nu numărul de dosare făcute.
România nu își mai permite să piardă oameni la început de drum.
Putem avea nevoie de lucrători străini și, în același timp, avem obligația să le oferim tinerilor de aici o cale spre independență.
Dar pe această cale trebuie să meargă și ei. Cu sprijin, cu drepturi respectate, cu salarii care să poată crește. Și cu înțelegerea faptului că o carieră începe, de cele mai multe ori, cu primul pas, nu cu pretențiile de la capătul drumului.