Un star de la Hollywood visează să mănânce gem pe pâine

Un star de la Hollywood visează să mănânce gem pe pâine

Într-un interviu recent pentru revista Vanity Fair, starul american s-a confesat că și-ar dori un mod de viață „mai simplu și mai organic”.

 

Anul acesta se anunţă de bun augur pentru J-Lo. Abia ce a păşit în 2020, că frumoasa actriţă şi cântăreaţă latino a primit nominalizări la Globurile de Aur şi la premiile Sindicatului Actorilor de la Hollywood (SAG) cu rolul dansatoarei la bară din "Hustlers".

De asemenea, recent s-a anunţat că J-Lo va susţine luna viitoare microrecitalul din pauza finalei Campionatului de Fotbal American (NFL). E adevărat că a pierdut la mustață nominalizarea la Oscar pentru rolul secundar feminin din „Hustler”, dar Jennifer preferă să își numere bucuriile, nu supărările.

Ea le-a mai spus celor de la Vanity Fair că ar vrea să părăsească Statele Unite ale Americii și să se mute într-un orășel din Italia sau în Bali, unde s-ar bucura mai mult de liniște și ar aprecia cu adevărat lucruile mai simple.

Aș vrea să trăiesc undeva unde e mai simplu, mai natural, unde pot să merg cu bicicleta, să cumpăr pâine și s-o pun direct în coșul meu, și apoi să merg acasă și să pun niște gem pe pâine, și s-o mănânc în timp ce pictez, sau să stau într-un balansoar și să mă uit la o priveliște frumoasă, la un măslin sau un stejar, și să mă bucur de arome. Cam astea-s fanteziile mele.

Actriţă, dansatoare, cântăreaţă şi femeie de afaceri, Lopez a devenit cunoscută după ce a jucat în filmul „Trenul cu bani/ Money Train” (1995). Primul ei rol major a fost cel din drama biografică „Selena” (1997), care i-a adus un premiu ALMA şi o nominalizare la Globul de Aur. Jennifer Lopez a jucat apoi în filmul cu succes de casă „Anaconda” (1997) şi a obţinut un al doilea premiu ALMA pentru rolul din „Out of Sight” (1998), graţie căruia a devenit totodată actriţa latino-americană cel mai bine plătită din lume. Jennifer Lopez militează pentru respectarea drepturilor omului şi sprijină funcţionarea Spitalului pentru copii din Los Angeles.

Ne puteți urmări și pe Google News