Un oligarh rus a murit după ce a aflat ce pedeapsă riscă într-un dosar de violență. Victima a suferit răni grave
- Bianca Ion
- 6 mai 2026, 17:54
Dmitry Kuzmin și Anzhelika Tartanova. Sursă foto: captură videoUn oligarh rus a murit subit după ce a aflat ce sancțiuni riscă în dosarul în care este acuzat că și-a agresat violent partenera, incident petrecut în urmă cu opt luni. În tot acest timp, bărbatul a crezut că va rămâne în libertate și chiar a putut să o viziteze pe femeie în spital. Ancheta a arătat însă gravitatea faptelor, iar victima a suferit leziuni severe, inclusiv pierderea unei părți din craniu, potrivit Metro.
Un oligarh rus acuzat într-un dosar de violență
Anzhelika Tartanova, 33 de ani, a suferit traumatisme grave la nivelul capului și probleme cognitive după ce a fost bătută de Dmitry Kuzmin, în vârstă de 41 de ani.
În urma atacului, femeia nu a putut vorbi timp de luni de zile, iar procesul de recuperare este încă în desfășurare. Capacitatea de vorbire nu a fost recuperată complet până în prezent. La patru luni după agresiune, aceasta a apărut într-o emisiune televizată și a vorbit despre experiența trăită:
„Mult timp nu am avut curaj să mă uit în oglindă. Mi-a fost foarte frică”, a mărturisit aceasta.

Anzhelika Tartanova. Sursă foto: captură video
Un oligarh rus a murit după ce a aflat ce pedeapsă riscă
După ce a aflat ce pedeapsă ar putea primi, bărbatul a murit, cel mai probabil în urma unui atac de cord, potrivit relatărilor din presa rusă. Surse citate de mass-media susțin că decesul ar fi fost provocat de presiunea psihologică generată de dosarul penal.
Inițial, acesta a sperat că va evita închisoarea și a primit permisiunea de a-și vizita partenera în spital, în ciuda gravității rănilor provocate. Ulterior, a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor.
Sora femeii, Anastasia Beloglazova, a criticat dur agresiunea: „Ce fel de om trebuie să fii ca să faci așa ceva? Este îngrozitor”.
Pedeapsa luată în calcul de autorități
Medicii au explicat că leziunile au fost extrem de grave și au impus intervenții chirurgicale de urgență pentru salvarea vieții. Neurochirurgul Vyacheslav Smirnov a descris cazul drept „complex și sever”.
Potrivit acestuia, pacienta a suferit un hematom subdural, distrugeri extinse ale țesutului cerebral și un traumatism cranio-cerebral sever. Fără intervenție rapidă, aceasta ar fi intrat în comă în câteva ore. Pentru reducerea presiunii intracraniene, medicii au fost nevoiți să îndepărteze o parte semnificativă din craniu, printr-o procedură de craniotomie decompresivă. Ulterior, reconstrucția craniană urmează să fie realizată cu ajutorul tehnologiei moderne:
„Un model 3D va fi realizat pentru a acoperi complet defectul, astfel încât, din punct de vedere estetic, nu va rămâne vizibil”, a explicat medicul.
Potrivit informațiilor apărute, Dmitry Kuzmin risca o pedeapsă de cel puțin opt ani de închisoare. Ca alternativă, ar fi putut opta pentru înrolarea în armată și participarea la conflictul din Ucraina.