Intrarea în Schengen rămâne imposibilă! Un eurodeputat român este sceptic: România nu are perspective realiste pentru 2023
- Ramona Rotaru
- 3 iulie 2023, 14:34
Eurodeputatul Eugen Tomac a vorbit despre șansele pe care le are România să adere la spațiul Schengen, precizând că, cel mai probabil, frontierele pentru români nu vor fi eliminate înainte de 2025. Eurodeputatul a explicat și de cine depinde aderarea țării noastre la Schengen.
Eugen Tomac susține că România nu are perspective realiste să adere la spațiul Schengen în 2023. Eurodeputatul precizează că, dacă Parlamentul European ar interveni în procesul pe care l-am deschis la CJUE, existe șanse mari ca acest lucru să se întâmple la începutul anului viitor.
Pe 1 iulie, Spania a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene, iar pe lista principalelor obiective se află extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria. Cu toate acestea, Eugen Tomac susține că aderarea țării noastre nu depinde de Spania, ci de poziția Guvernului austriac.
„Este un semnal politic pozitiv, însă trebuie să ne gândim la tot contextul. Faptul că în timpul președinției spaniole acest obiectiv rămâne pe agendă este un lucru important, însă nu de Spania depinde intrarea noastră în Spațiul Schengen. În continuare, blocajul cu privire la eliminarea frontierelor pentru români în UE îl are poziția Guvernului austriac (...). Săptămâna viitoare, la Parlamentul European, vom dezbate o rezoluție care a fost intens negociată în Parlament, o rezoluție care vine ca urmare a unei dezbateri inițiate de societatea civilă din România și este pentru prima dată când PE într-un document oficial, votat în Comisia de Petiții săptămâna trecută, propune ca PE să analizeze intervenția în procesul pe care l-am deschis la Curtea de Justiție a UE împotriva Consiliului UE”, a spus Eugen Tomac la RFI.
De cine depinde aderarea României la spațiul Schengen
Eugen Tomac susține că este rezervat cu privire la rezultatul negocierilor, însă precizează că blocajul generat de Austria nu oferă perspective serioase pentru acest an. Totuși, eurodeputatul este convins că dacă Parlamentul European intervine, România ar putea adera la spațiul Schengen la începutul anului 2024.
„Blocajul generat de Austria nu ne oferă perspective foarte serioase în acest an. Tocmai de aceea, eu sunt extrem de rezervat cu privire la rezultatul negocierilor (...). Nu există perspective realiste de a fi eliminate în acest an frontierele pentru România, de a intra în Spațiul Schengen (...). Dacă PE ar interveni în procesul pe care l-am deschis la CJUE, sunt convins că în prima jumătate a anului viitor, în timpul președinției belgiene, există toate premisele ca acest lucru să se întâmple, tehnic vorbind. Dacă vom rămâne în logica negocierilor politice, cel mai probabil un orizont realist de așteptare în ceea ce privește intrarea noastră în Spațiul Schengen ar fi în prima parte a anului 2025, în timpul președinției poloneze”, a explicat Eugen Tomac pentru surse menționată anterior.