Un avocat din Cluj organizează procese colective împotriva lui Simion
- Veronica Bursașiu
- 12 mai 2025, 22:33

„Organizez procese colective împotriva lui Simion, pentru predarea caselor de 35.000 euro", a anunțat avocatul din Baroul Cluj, Luca Romulus, pe contul său de facebook.
Avocatul vrea daune pentru clienții săi sau Simion să le dea casele
Avocatul spune că ambiția sa e să demonstreze în instanță că promisiunea lui George Simion nu a fost serioasă. În acest fel, avocatul Luca Romulus speră că va obține daune-interese sau alte despăgubiri pentru cei care vor apela la serviciile sale, în acest scop. Alternativa este ca instanța să-l oblige pe liderul AUR să își ducă la îndeplinire promisiunea.

Sursa foto: facebook/ Luca Romulus
"Nu voi accepta ca cineva sa își bata joc de noi! Va rog să mă contactați pentru a demara procedura! Se pot obține și despagubiri!", sunt mesajele lăsate de avocat pe contul său de socializare. La nivel național ar fi fost semnate aproximativ 40.000 de contracte care ar putea face obiectul procesului colectiv.
Avocatul spune că nu vrea onorariu
Susținătorii lui George Simion au fost curioși să afle cum" vă descurcați să săriți peste termenul de predare de 10 ani?" "Arăt că a fost înșelăciune (marketing). Vă rog să mă credeți, sunt bun", spune avocatul. Luca Romulus spune că nu va pretinde onorariu pentru aceste procese.
"Mă ofer voluntar, nu costă nimic, fac pro-bono, adică pe gratis acest demers, să îi ajut să recupereze ce se poate recupera din acea promisiune neserioasă a lui George Simion, că vor primi case la prețul de 35.000 de euro”, a detaliat Luca pentru cluj24.ro. Reacția avocatului vine după ce George Simion a declarat că sunt oameni care nu au înțeles despre ce este vorba atunci când au semnat contractele.
Avocatul, protagonist într-un dosar de înșelăciune
" Și nici nu am făcut vreo propunere că le dau case. Era vorba despre locuințe la prețuri accesibile, locuințe sociale, parte a unui program de guvernare. A fost forma noastră de marketing, de promovare, de mediatizare a acțiunii, că dacă spuneam case în programul ANL pentru toată lumea la 35.000 de euro nu credea nimeni – că nu ai acces la ANL. Dar este un program al statului român și Prima Casă și Noua Casă”, a declarat George Simion.
Avocatul Luca Romulus nu e străin de politică. El a fost președintele PNȚCD Cluj și e susținător Nicușor Dan. Avocatul a fost condamnat într-un dosar de înșelăciune în care a fost implicată Primăria Cluj Napoca și moștenitori ai familiei Banffy. La ICCJ plângerea prealabilă formulată de partea vătămată a fost retrasă, iar procesul penal a încetat.