Un antrenor român va fi dat afară, deși nu a debutat încă la noua echipă

Un antrenor român va fi dat afară, deși nu a debutat încă la noua echipă

Adrian Mihalcea ar putea avea o soartă tristă după ce a semnat cu Dinamo.

Adrian Mihalcea, antrenorul care a fost instalat la Dinamo, după plecarea lui Dușan Uhrin Jr., riscă să fie dat afară deși nu a apucat să debuteze pe banca tehnică a echipei din Ștefan cel Mare. Dacă Ionuț Negoiță va vinde clubul, investitorilor spanioli cu care se află în pline negocieri, noii patroni vor dori să colaboreze cu un tehnician iberic, a anunțat Ioan Andone, omul de legătură în această afacere.

„Am vorbit azi la telefon cu spaniolii și mi s-a spus că totul decurge bine. Nu știu mai multe. Mai sunt 2 sau 3 puncte de pus la punct. Dacă o dau la pace, săptămâna viitoare pot fi banii în contul lui Dinamo. Dacă se rezolvă aceste două puncte, cred că luni se semnează actele!

Așa am înțeles de ce mi-au spus azi la prânz. Sunt două punctele, iar al treilea se rezolvă rapid. Trebuie închise datoriile și plecat de la zero.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei de acolo m-au întrebat dacă se poate face treabă cu un antrenor spaniol. Le-am zis că se poate, că au mai fost antrenori spanioli în Liga 1.

Cei care vor să cumpere Dinamo sunt profesioniști, în sport și afaceri. Bugetul va fi de ordinul zecilor de milioane pentru plata datoriilor și pentru primul sezon. Obiectivul va fi o clasare în primele 3-4 echipe în primul an. Nu se discută despre altceva”, a declarat Andone la Digi Sport.