Un agent al serviciilor de informaţii germane, suspectat că a transmis informaţii Rusiei, a fost arestat la Berlin
- Maria Dima
- 22 decembrie 2022, 22:38
Un agent al serviciilor de informaţii germane, suspectat că a transmis informaţii Rusiei, a fost arestat miercuri la Berlin, a anunţat joi parchetul federal.
Cetăţeanul german Carsten L., agent al serviciilor federale de informaţii (BND), este suspectat de "înaltă trădare", scrie parchetul din Karlsruhe, care a indicat că a percheziţionat apartamentul şi postul de lucru al acestuia, precum şi ale unei alte persoane.
"În 2022, el a furnizat informaţii, colectate în timpul activităţii sale, unui serviciu de informaţii rusesc", a declarat parchetul federal din Karlsruhe, care se ocupă în special de cazurile de spionaj.
"Ancheta a fost efectuată în strânsă colaborare cu BND", a adăugat parchetul.
Suspectul a fost adus în faţa unui judecător şi arestat preventiv.
"Reţinerea şi discreţia sunt foarte importante în acest caz particular. Cu Rusia, avem de-a face, în tabăra adversă, cu un actor a cărui lipsă de scrupule şi înclinaţie spre violenţă sunt de luat în considerare", a comentat într-un comunicat Bruno Kahl, preşedinte al BND.
"Fiecare detaliu făcut public în acest caz reprezintă un avantaj pentru acest adversar, în intenţia sa de a dăuna Germaniei", a adăugat el.
Spionii ruși, peste tot în Europa
Mai multe cazuri de spionaj implicând Rusia au fost descoperite în ultimii ani în Germania, ca şi în alte ţări europene. De la invazia Ucrainei de către Rusia, serviciile de informaţii şi-au ridicat mai mult nivelul de alertă.
La 18 noiembrie, un ofiţer în rezervă german a primit o pedeapsă de închisoare cu suspendare de un an şi nouă luni la Dusseldorf pentru spionaj în folosul Rusiei.