Ultima variantă a guvernului Tomac. Cine sunt aleșii și detalii despre fiecare candidat pentru ministerele-cheie

Ultima variantă a guvernului Tomac. Cine sunt aleșii și detalii despre fiecare candidat pentru ministerele-cheie

Negocierile pentru învestirea unui nou Executiv sub conducerea premierului desemnat Eugen Tomac aduc în prim-plan o listă de tehnocrați, diplomați și specialiști propuși pentru portofoliile strategice.

În timp ce președintele Nicușor Dan își apără alegerea subliniind că „politica este o meserie”, structura viitorului Cabinet începe deja să prindă contur pe surse, reunind atât personalități cu vastă experiență instituțională, cât și apropiați ai Președintelui.

Cum arată lista. Iată detaliile și parcursul profesional pentru fiecare candidat vehiculat pentru ministerele-cheie, așa cum au fost vehiculate în ultimele 24 de ore.

Bineînțeles că lista poate suferi modificări, dar aceasta este “rețeta” cea mai probabilă.

Diplomație și Apărare: Oameni cu greutate externă

Luca Niculescu (Ministerul Afacerilor Externe): Propus pentru conducerea diplomației românești, acesta este un jurnalist de carieră și diplomat cu o reputație solidă în spațiul european. El a ocupat în trecut funcția de ambasador al României la Paris (Franța), aducând o vastă experiență în relațiile internaționale și un dialog consolidat cu partenerii occidentali.

Luca Niculescu, diplomat

Luca Niculescu, diplomat. sursa: Captură video

Mihnea Motoc (Ministerul Apărării Naționale): Numele său este vehiculat pentru gestionarea securității naționale. Diplomat de carieră și bun cunoscător al structurilor euroatlantice, Motoc are avantajul de a cunoaște deja mecanismele acestui portofoliu, pe care l-a mai condus în trecut în perioada administrațiilor anterioare.

Mihnea Motoc, diplomat de carieră

Mihnea Motoc, diplomat de carieră. sursa: EVZ

Finanțe și Energie: Profil axat pe economie și infrastructură

Bogdan Drăgoi (Ministerul Finanțelor): Este luat în calcul pentru gestionarea bugetului public. Drăgoi are un profil tehnocrat clar, având în vedere că a mai ocupat funcția de ministru al Finanțelor în Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, fiind familiarizat cu politicile fiscale de rigoare.

Bogdan Drăgoi

Bogdan Drăgoi. sursa foto: EVZ

Corina Popescu (Ministerul Energiei): Cel mai recent nume intrat în calculele pentru viitorul Cabinet. Popescu deține o expertiză solidă în sectorul energetic energetic, fiind fost director al companiilor strategice Electrica și Transelectrica. De asemenea, ea cunoaște bine ministerul, unde a activat ca secretar de stat în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș.

Radu Burnete (Ministerul Economiei și Vicepremier): Director executiv al Confederației Patronale Concordia, Burnete este unul dintre oamenii apropiați de viziunea președintelui Nicușor Dan. Profilul său din mediul de business îl recomandă nu doar pentru portofoliul Economiei, ci și pentru funcția strategică de vicepremier în viitoarea structură guvernamentală.

Apropiații lui Nicușor Dan: Educație și Dezvoltare

Sorin Costreie (Ministerul Educației): Prorector al Universității din București și fost consilier de stat, Costreie este un universitar respectat și un alt nume de încredere din rețeaua primarului general, propus să preia reformele din învățământ.

Bogdan Florin Cristea (Ministerul Dezvoltării): Considerat un profesionist apropiat de primarul general, Cristea este vehiculat pentru un minister cu un buget uriaș, responsabil de proiectele regionale și fondurile destinate comunităților locale.

Sănătate, Justiție și Muncă: Specialiști din interiorul sistemului

Cătălina Poiană (Ministerul Sănătății): Pentru domeniul medical, premierul desemnat mizează pe un lider de opinie din sistem. Prof. Dr. Cătălina Poiană este actuala președintă a Colegiului Medicilor din România, având autoritatea de a gestiona relația sensibilă dintre corpul medical și minister.

Cătălina Poiană

Cătălina Poiană. Sursă foto: Facebook

Cosmin Alexandru Soare-Filatov (Ministerul Justiției): Acesta apare pe listele de lucru ale Cabinetului pe surse ca propunere tehnocrată pentru resortul Justiției.

Lavinia Niculescu (Ministerul Muncii): Vine direct din structurile administrative ale statului, făcând parte din conducerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), un background tehnic considerat util pentru gestionarea salarizării și a reformelor din administrație.

Cultură: O revenire în spațiul politic

Adrian Papahagi (Ministerul Culturii): Eseist, critic literar și profesor universitar, Papahagi este cunoscut publicului și pentru activitatea sa civică.

Deși a fost unul dintre fondatorii PMP, partidul condus tradițional de Eugen Tomac, el s-a retras ulterior din formațiune, fiind readus acum în prim-plan pentru portofoliul Culturii.

Adrian Papahagi

Adrian Papahagi. Sursa foto: Facebook

Stadiul politic al învestirii

Eugen Tomac a anunțat deja că își dorește un „dialog sincer” cu toate „forțele prooccidentale” din Parlament pentru a asigura majoritatea necesară trecerii Cabinetului.

Cu toate acestea, drumul spre Palatul Victoria este presărat cu obstacole: în timp ce Ludovic Orban îl acuză pe Nicușor Dan de un „cacealmac” și susține că Tomac ar fi o marionetă a PSD, social-democrații (prin Vasile Dîncu) nu exclud susținerea acestui guvern, precizând că singura lor „linie roșie” este Ilie Bolojan.

De cealaltă parte, Kelemen Hunor respinge din start ideea unui guvern tehnocrat, considerând că prima șansă ar fi trebuit acordată PSD-ului.

PSD și parlamentarii monorităților, susțin varianta Tomac.