Ultima lovitură pentru elevi! Purtarea măștii a devenit obligatorie pe stradă!

Ultima lovitură pentru elevi! Purtarea măștii a  devenit obligatorie pe stradă!

Elevii vor fi obligați de luni să poarte măști de protecție și pe stradă, dacă se află la o distanță de 100 de metri în jurul unităților școlare din județul Galați.

Măsură radicală luată de autoritățile județene pentru împiedicarea răspândirii coronavirului în rândul elevilor care învață în județul Galați. Începând de luni, purtarea măștii de protecție este obligatorie pe o distanță de 100 de metri în jurul școlilor din județ.

Restricția este valabilă începând de luni, 5 octombrie.

Ce a decis Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi

„Având în vedere creșterea numărului de infectări la nivelul unităților de învățământ din județul Galați, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a adoptat, prin hotărâre următoarea măsură. Incepând cu data de 05.10.2020, purtarea măștii de protecție pe o rază de 100 m în jurul unităților de învățământ din județul Galați, precum și în perimetrul acestora este obligatorie”, a anunțat instituția prefectului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Câți copii s-au infectat cu coronavirus în ultimele 7 zile?

 Potrivit ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, in ultimele sapte zile s-au produs, „oarecum în legătură cu activitatea școlară”, 158 de copii infectați și 73 de cadre didactice și nedidactice infectate cu coronavirus.

"În ultimele șapte zile care le putem pune oarecum în legătură cu activitatea școlară avem 158 de copii infectați și 73 de cadre didactice și nedidactice. Menționez că toată această ultima perioada poate fi pusă în legătură cu activitatea școlară, cea de-a două săptămâna din primele 14 zile. La fel, dacă ne raportăm la cele peste 130.000 de cazuri, de la începutul acestei pandemii, avem 3200 de copii între 0 și 9 ani și 5200 de copii între 10 și 19 ani.

În ultima săptămâna, la nivel național, mergem pe un număr pe care l-am evaluat și în anchetele epidemiologice. Sunt 276 de copii între 0 și 9 ani și 597 între 10 și 19 ani, în perioada 21 - 29 septembrie", a mai declarat ministrul Nelu Tătaru.

Care este situația pandemiei în România?

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.835 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 4 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 135.900 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 108.135 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Câți oameni au murit de Covid-19?

Până astăzi, 5.003 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. În intervalul 03.10.2020 (10:00) – 04.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 56 de decese (35 bărbaţi şi 21 femei).