Ucraina se confruntă cu valul trei al pandemiei. Anunțul oficialilor de la Kiev
- Ionel Sclavone
- 4 martie 2021, 17:10
Ucraina se confruntă cu valul trei al pandemiei de coronavirus, conform anunțului făcut de oficialii de la Kiev. Aceștia se pregătesc pentru introducerea unei măsuri de „carantină strictă”
Ucraina se confruntă cu valul trei al pandemiei.
Încă un stat din vecinătatea României a fost lovit de valul trei al pandemiei de coronavirus. Este vorba de Ucraina care se pregătește pentru „carantină strictă”. În Ucraina a început al „treilea val” al pandemiei COVID-19. Anunțul a fost făcut joi, de premierul ucrainian, Denis Şmigal, Oficialul din țara vecină a avertizat că autoritățile ar putea reinstitui o carantină strictă, după cum relatează agenţia EFE.
„Nu ne putem consola cu iluzia că vaccinul ne va salva pe toţi”, a declarat premierul ucrainean.
Potrivit spuselor lui Denis Șmigal este nevoie de noi măsuri de restricție pentru a împiedica răspândirea coronavirusului. În opinia sa, procesul de vaccinare la nivel mondial ar putea dura cel puţin doi ani. În tot acest timp, vor fi necesare în continuare noi măsuri sanitare stricte şi folosirea măştilor.
În Ucraina au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, un număr de 10.057 de noi cazuri de COVID-19. Cu o zi în urmă numărul cazurilor înregistrate a fost de 7.235.
Ucraina se confruntă cu valul trei al pandemiei
Ucraina a primit primele doze de vaccin anti-COVID de la AstraZeneca, pe 23 februarie. Primul lot de 500.000 de doze de vaccin AstraZeneca au ajuns în statul vecin din India. Acestea sunt produse de Serum Institute of India şi comercializate sub denumirea de Covishield.
Ucraina a respins vaccinul rusesc Sputnik V, astfel că a început campania de vaccinare pe 24 februarie. În prima fază au fost imunizați militarii şi personalul sanitar care tratează bolnavii infectaţi cu coronavirus.
Președintele Ucrainei s-a vaccinat ca exemplu
Zilele trecute a fost imunizat și Volodimir Zelenski, președintele din Ucraina. Președintele s-a dezbrăcat la bustul gol pentru a-i fi administrate doza de vaccin.
Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe toți cetățenii să-i urmeze exemplul. Deși sondajele nu arată un interes prea mare din partea populației, el încearcă s-o mobilizeze. Aproape jumătate din populația țării nu vrea să se vaccineze.
„Le recomand cu tărie tuturor să se vaccineze. Eu mă vaccinez laolaltă cu militarii. Cred că este o decizie corectă, chiar dacă am avut deja COVID-19. Mi-am verificat nivelul anticorpilor, iar al meu este foarte scăzut. Oameni ca mine și ca ministrul sănătății, care s-a vaccinat luni, trebuie să fie un exemplu pentru alții. Cred că acest vaccin este bun, este de o foarte bună calitate, unul dintre cele mai bune din lume”, a declarat președintele Ucrainei, imediat după vaccinare.