Ucraina pregătește un buget record pentru 2026 cu un deficit de 18,4% din PIB pentru apărare
- Andreea Răzmeriță
- 16 septembrie 2025, 11:11
Sursă foto: Pixabay.comUcraina a elaborat proiectul de buget pentru 2026, care prevede un deficit de 18,4% din PIB, a anunțat luni premierul Iulia Sviridenko.
Ucraina planifică un buget pentru 2026 cu deficit și cheltuieli concentrate pe apărare
Proiectul bugetului pentru 2026 prevede venituri de 2,8 trilioane de hrivne (aproximativ 67 de miliarde de dolari) și cheltuieli de circa 4,8 trilioane de hrivne.
Premierul Iulia Sviridenko a declarat că Ucraina trebuie să fie mobilizată pentru sprijinirea armatei, iar acest obiectiv se reflectă în buget. Potrivit acesteia, principalele priorități ale statului rămân securitatea, apărarea și reziliența socială.
Bugetul pentru apărare crește la 2,8 trilioane hrivne, cu investiții în producția internă de armament
Cheltuielile destinate apărării vor crește cu 168,6 miliarde de hrivne, ajungând la 2,8 trilioane de hrivne, echivalentul a aproximativ 27,2% din PIB. În plus, guvernul intenționează să aloce 44,3 miliarde de hrivne pentru producția internă de echipamente militare.

Ucraina. Sursa foto: Pixabay
Ministrul Apărării, Denîs Șmîhal, a estimat că Ucraina va avea nevoie de cel puțin 120 de miliarde de dolari pentru apărare în anul următor, având în vedere că luptele active se desfășoară pe o linie a frontului ce depășește 1.000 de kilometri.
Costul războiului a ajuns la aproximativ 172 de milioane de dolari pe zi, iar majoritatea veniturilor statului vor fi direcționate către armată, menținând dependența de sprijin extern pentru cheltuielile sociale și umanitare.
Ucraina va rămâne dependentă de sprijinul financiar extern
După ceDonald Trump și-a început noul mandat la Casa Albă, contribuțiile financiare ale Statelor Unite către Ucraina au înregistrat o scădere semnificativă, ceea ce a consolidat rolul Uniunii Europene ca principal finanțator extern al țării.
Potrivit Ministerului de Finanțe, pentru anul 2026 se estimează finanțări externe în valoare de aproximativ 2,1 trilioane de hrivne, echivalentul a circa 50 de miliarde de dolari, menite să sprijine atât cheltuielile pentru apărare, cât și cele sociale și umanitare.
Cu toate acestea, ministerul avertizează că rămâne un deficit neacoperit de aproximativ 16 miliarde de euro, pentru care au fost inițiate negocieri cu Uniunea Europeană, statele G7, FMI, Banca Mondială și alți parteneri internaționali, potrivit Reuters.
Recomandările noastre
1 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.


nu se poate spune ca se aloca din deficit! nu cred ca voi intelegeti ceea ce scrieti