Ucigașa din blocul turn. A aruncat de la etajul 13 un bebeluș pe geam
- Mihnea Talau
- 5 decembrie 2020, 19:50
O tragedie a avut loc în Rusia, la Moscova. O femeie este suspectă că a aruncat de la etaj 13 al unui bloc turn bebelușul de două luni al prietenei sale. Aceasta a fost fiind reținută de polițiști.
Un material video publicat de The Sun arată bebeluşul prăbușit, acoperit cu o pătură, după ce a căzut de la aproape 40 de metri înălțime.
Tragedia a avut loc vineri, în timp ce femeia suspecta că a ucis micuțul se afla în vizită la prietena ei, proaspătă mămică a unei fetiţe de 2 luni.
În timp ce Yaroslava K. se afla într-o altă cameră a apartamentului său, fetița ei a fost aruncată de la fereastră.
Faptul reprobabil a avut loc vineri, 4 decembrie 2020 iar teribilul incident a devenit viral nu doar în Rusia.
Totul a început când Daria se afla în vizită la mămica bebelușului, care îi era prietenă. Copilul, înfășurat într-o pătură, a fost aruncat într-o fracțiune de secundă pe geam, în timp ce mama lui se afla într-o altă cameră a apartamentului.
Principala suspectă este prietena mamei bebelușului de două luni
Fetița de doar două luni, înfășurată într-o pătură, a murit pe loc, după ce s-a prăbușit de la etajul 13. Nenorocirea a avut loc într-un bloc turn din districtul Noua Moscova, situat lângă Aeroportul Internațional Vnukovo, în jurul orei 11.30, ora locală.
Martorii spun că au văzut-o pe mama micuței, că alerga spre trupul neînsuflețit al acesteia. Femeia s-a prăbușit la pământ și a izbucnit în lacrimi, când și-a văzut pruncul strivit pe șosea. Totodată, cei prezenți la fața locului au rămas încremeniți când au văzut trupul bebelușului în fața clădirii. Femeia a avut nevoie de asistență medicală după șocul pe care l-a suferit, în urma pierderii copilei de două luni, scrie Gândul.
Potrivit unor surse din poliţie, citate de publicaţiile Moskovsky Komsomolets and Mash, Daria, prietena mamei, a fost reţinută în acest caz, fiind suspecta principală.
Martorii spun că au văzut-o pe tânăra mămică alergând spre fetiță, plângea și s-a prăbușit lângă trupul neînsuflețit.
Mama fetiţei a avut nevoie de asistenţă medicală după șocul suferit.
Oamenii legii continuă cercetările, pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs tragedia.