Turcia mobilizează forțe uriașe la graniță de teama unui nou val de imigranți afgani. Frontiera inexpugnabilă a lui Erdogan

Turcia mobilizează forțe uriașe la graniță de teama unui nou val de imigranți afgani. Frontiera inexpugnabilă a lui Erdogan

Dacă Statele Unite și aliații din NATO fac eforturi să-i evacueze pe afganii care fug de talibani, Turcia musulmană pare să se treamă serios de un nou val de imigranți.

Forțele de securitate turce patrulează 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână granița cu Iranul, pentru a preveni un nou aflux de migranți afgani ilegali.

Zidul lui Erdogan

Granița Turciei cu Iranul este practic inexpugnabilă, fiind dotată cu un zid modular, posturi de observație și tranșee. Zidul e proiectat să aibă 295 de kilometri, dar nu a fost încă finalizat. Turcii au amplasat, însă, în zonă tehnologie de supraveghere de ultimă oră. De asemenea, pe linia de frontieră au fost instalate blocuri de beton cu o înălțime de 3 metri, o lățime de 2 metri și 80 de centimetri și o greutate de 7 tone.

Turcia masează forțe uriașe la graniță

Mobilizarea la frontiera iraniană are rolul a preveni intrarea ilegală în țară. Pe lângă forțele armate, poliția și echipele de jandarmeriei desfășoară mii de operațiuni speciale în zona de graniță.

Ne puteți urmări și pe Google News

De-a lungul graniței,sunt cercetate amănunțit canalele și albiile râurilor unde s-ar putea ascunde imigranții ilegali.

Forța trupelor turcești trimise în zona de graniță este uriașă. Nouă batalioane ale Comandamentului Brigăzii 6 de Frontieră și soldații care apără 44 de secții de poliție din regiune lucrează pentru a asigura securitatea frontierei. În regiune se mai află două unități de recunoaștere, două companii de comandă, trei companii și un batalion de la Comandamentul General al Jandarmeriei și 750 de polițiști ai Direcțiii Generale de Securitate dotați cu vehicule blindate.

Guvernatorul Van Mehmet Emin Bilmez a spus că au fost săpate șanțuri la graniță și că au fost ridicat un zid modular de beton și s-au montat turnuri de supraveghere. "Construcția noului turn continuă. Unitățile de frontieră ale Forțelor Terestre patrulează 24 de ore din 24. Unitățile de jandarmerie sunt de serviciu pe a doua linie. Polițiștii de la operațiuni speciale din afara provinciei asistă, atât jandarmeria, cât și pe grăniceri."

„Turcia nu are nicio obligație de a fi un refugiu sigur pentru refugiații afgani”

După o reuniune de cinci ore a Cabinetului la Complexul Prezidențial din capitala Ankara, președintele Recep Tayyip Erdoğan a declarat joi :„Turcia nu are nicio obligație de a fi un refugiu sigur pentru refugiații afgani”.

Abordând preocupările publice cu privire laun posibil val de refugiați, Erdoğan a mai spus că Turcia va asigura revenirea în siguranță a refugiaților.

Erdoğan a respins, totodată, afirmațiile opoziției că Turcia găzduiește 1,5 milioane de refugiați afgani.

În ceea ce privește imigranții ilegali, Erdoğan a afirmat că cel puțin 235.000 de afgani au fost trimiși înapoi.

"Este obligația noastră față de cetățenii turci să asigurăm revenirea în siguranță a refugiaților în țările lor de origine", a spus el.

Președintele turc a afirmat, de asemenea, angajamentul țării sale față de "stabilitatea și securitatea" Afganistanului și a declarat că Ankara ar putea purta discuții cu noul guvern.

„Ne vom întâlni cu guvernul format de talibani dacă va fi nevoieȚineți cont și discutați despre agendele noastre reciproce ", a spus Erdoğan.

Turcia a arătat clar că nu va suporta povara crizelor migraționale declanșate ca urmare a deciziilor unor țări terțe, scrie Daily Sabah.