Tudorel Toader face marele anunț privind DELEGAREA procurorilor

Tudorel Toader  face marele anunț privind DELEGAREA procurorilor

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, după întâlnirea cu procurorul general şi cu şefii DNA şi DIICOT, că cea mai importantă concluzie a fost aceea de a se pune capăt suspiciunilor cu privire la situaţia delegărilor procurorilor şi să se declanşeze procedurile de ocupare a posturilor, în condiţiile legii.

"Concluzia pe care eu o consider cea mai importantă a întrevederii de astăzi este aceea că vrem să punem capăt suspiciunilor şi întrebărilor cu privire la delegări - de ce, până când, în ce condiţii - să facem o clarificare ce avem vacant şi să declanşăm procedurile de ocupare, repet, în condiţiile legii", a afirmat Toader. 

Tudorel Toader a explicat că întâlnirea de marţi a avut ca scop clarificarea numărului procedurilor şi calitatea celor care sunt delegaţi. 

"Astăzi am avut o întrevedere care a durat aproape două ore cu procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu procurorul-şef interimar de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi cu procurorul-şef de al DIICOT. Ce a determinat această întrevedere? Dezbaterile care de dată relativ recentă au apărut în spaţiul public, cele legate de delegări, detaşări, în principal la DNA, dar dezbaterile sunt în egală măsură valabile şi pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte şi pentru DIICOT. Prin urmare, aţi văzut că la un moment dat ni s-a spus public de existenţa a şapte sau opt delegări. Ulterior, s-a revenit că sunt 20, am aflat că ar fi 28, am aflat că ar fi 42 şi ca să clarificăm această problemă a numărului procedurilor şi calitatea celor care sunt delegaţi am invitat, aşadar, conducerea Ministerului Public pentru discuţia de astăzi, o discuţie pe care o apreciez ca fiind foarte deschisă, foarte aplicată, utilă şi am convenit ca periodic să avem astfel de dialoguri, astfel de întrevederi, ceea ce vom şi face", a declarat ministrul Justiţiei. 

Tudorel Toader a menţionat că le-a cerut celor trei să comunice care sunt posturile vacante şi cele ocupate prin delegări pentru a se putea declanşa procedurile de ocupare prin proceduri legale. 

"Eu am cerut şi dânşii au fost de acord şi vom proceda, de îndată, în acest sens. Am solicitat ca fiecare dintre cele 3 componente - Parchetul de pe lângă Înalta Curte, DNA şi DIICOT - să ne facă publice toate posturile care sunt vacante şi ocupate astăzi când vorbim, prin delegare, toate. Şi, imediat să declanşăm procedurile de ocupare a respectivelor posturi vacante prin condiţiile legii. Adică să nu mai avem post vacant de execuţie sau conducere ocupat prin decizia, ordinul procurorului general, ci să avem prin procedurile legale. Şi aici ştiţi că unele vor fi declanşate de către ministrul Justiţiei, altele de către procurorul general", a spus Toader.

Ne puteți urmări și pe Google News