Trump, felicitat de șeful NATO pentru atacurile din Iran, înainte de summitul de la Haga
- Raluca Dan
- 24 iunie 2025, 23:42

Președintele SUA Donald Trump a postat, marți, pe reţeaua sa Truth Social un mesaj primit de la secretarul general al NATO, Mark Rutte, care îl felicita pentru atacurile asupra centrelor nucleare din Iran, înainte de summitul NATO de la Haga. Oficialii NATO au confirmat că mesajul a fost trimis de Rutte, în timp ce președintele SUA se îndreapta spre Europa.
Mesajul primit de Trump de la secretarul general al NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, i-a transmis președintelui american un mesaj prin care și-a exprimat aprecierea pentru acțiunea decisivă a acestuia în Iran, calificând-o drept un gest remarcabil și fără precedent, subliniind că această intervenție a contribuit la creșterea siguranței generale.
Șeful NATO i-a mai scris președintelui că se îndreaptă spre un succes important la Haga, menționând că a reușit să convingă toate părțile să accepte un acord de 5%, în contextul în care Spania primise o derogare de la această condiție.
„Donald, ne-ai condus spre un moment cu adevărat semnificativ pentru America, Europa și întreaga lume. Vei realiza ceva ce niciunul dintre președinții americani nu a reușit în ultimele decenii”, a mai spus Rutte.
„Europa va plăti într-un mare fel, aşa cum trebuie, şi va fi victoria ta”, a mai spus acesta, în contextul în care Trump a avertizat că nu va proteja aliații care nu contribuie suficient la apărarea lor și a solicitat creșterea cheltuielilor militare, afirmând că Europa depinde prea mult de SUA.
Agenda summitului NATO de la Haga
Mark Rutte, cunoscut pentru relația sa bună cu președintele american, a depus eforturi pentru a asigura victoria acestuia, potrivit BBC.
Summitul NATO de la Haga va începe de marți, cu un dineu organizat de familia regală. Summitul se desfășoară la Forumul Mondial din Haga, pe parcursul a două zile, marţi şi miercuri. Principalele discuții vor avea o durată de aproximativ trei ore, iar declarația finală a summitului va fi limitată la cinci paragrafe, conform unei cereri a președintelui american.
De asemenea, războiul din Ucraina nu va fi un subiect central în cadrul reuniunii.