Trucuri pentru curățarea mașinii de spălat rufe. Cum poți scăpa de mirosurile urâte și mucegai

Trucuri pentru curățarea mașinii de spălat rufe. Cum poți scăpa de mirosurile urâte și mucegaiSursa foto: 211512391 © Andrey Popov | Dreamstime.com

Unul dintre cele mai importante electrocasnice din casa noastră este mașina de spălat. Aceasta trebuie păstrată mereu curată și să aibă un miros plăcut în interior. În caz contrar, rufele noastre își vor pierde din calitate.

Electrocasnicele pe care le ai în casa ta trebuie curățate destul de des pentru că pot prinde un miros urât. De asemenea, se poate acumula mucegaiul, murdăria și alte bacterii. În cazul în care mașina ta de spălat nu mai funcționează în condiții optime, este foarte probabil ca aceasta să fie destul de murdară. Dacă observi acest lucru este indicat să îi cureți toate componentele.Nu trebuie să cumperi soluții speciale, care sunt de cele mai multe ori scumpe, pentru a curăța electrocanismul. Poți să folosești și anumite produse pe care le ai în propria casă. Mirosul urât din mașina de spălat poate fi îndepăratat cu înălbitor, săpun, oțet, bicarbonat de sodiu și câteva cârpe sau lavete. Dacă vrei să folosești această metodă, trebuie ca electrocasnicul să fie scos din priză.

Cum poți scăpa de mucegai și mirosul urât

Mucegaiul se formează de cele mai multe ori în cauciucul care înconjoară gura mașinii de spălat. Acesta trebuie îndepărtat pentru a fi curățat. Una dintre principalele cauze ale mirosului urât al hainelor spălate este că electrocasnicul are mucegai sau alte bacterii în diferite zone. Pe lângă faptul că mucegaiul reprezintă un pericol pentru sănătatea ta, el poate afecta calitatea rufelor tale. Este important să verifici dacă în mașina de spălat sunt monede, bucăți de hârtie sau alte obiecte.

Mai întâi trebuie să scoți caucicul și să îl umezești cu înălbitor. Șterge foarte bine zona până când toate petele de pe cauciuc s-au curățat. Înălbitorul este cea mai eficientă și ieftină metodă pentru a îndepărta mucegaiul. Este important să cureți și filtrele electrocasnicului pentru că acestea riscă să se înfunde de alte articole mai mici precum șosetele. Filtrul mașinii se află în colțul din dreapta jos al mașinii de spălat.

Acordă atenție sertarului mașinii de spălat

O zonă importantă a mașinii de spălat este sertarul unde pui detergenții pentru spălare. În acest loc bacteriile pot sta și riști ca electrocasnicul să se strice. Aceste sertare sunt detașabile și pot fi curățate cu ușurință. Este recomandat să consulți manualul mașinii pentru a nu-l strica atunci când vrei să îl scoți. Zona în care acesta este introdus trebuie și ea curățată foarte bine.

Ultimul lucru pe care trebuie să îl faci este să programezi mașina la un ciclu lung de spălare și cu o temperatură de 60 de grade Celsius. Poți introduce în mașină doar cârpele pe care le-ai folosit pentru a spăla mașina, dar nu și haine. Adaugă în interiorul mașinii și un capac de detergent. Ulterior, toarnă două linguri de bicarbonat de sodiu în sertarul pentru detergent.

După ce ai făcut acest pas, pornește mașina. În momentul în care auzi că începe să curgă apa, deschide sertarul pentru detergent și adaugă două căni mari de oțet alb. Lasă mașina de spălat să se curețe. Dacă vei respecta acești pași vei scăpa de murdărie, dar și de mirosurile neplăcute, potrivit Playtech.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News