Condimentul care te scapă de mucegaiul de la fereastră. O soluție eficientă și ieftină

Condimentul care te scapă de mucegaiul de la fereastră. O soluție eficientă și ieftinăMucegai. Sursa foto: dreamstime.com

Sezonul refec aduce în casele multor oameni o problemă extrem de supărătoare, mucegaiul. Cu toate că multe produse de curățare promit îndepărtarea acelor pete din colturile ferestrelor, dar și din alte locuri, acestea se dovedesc a nu fi cele mai eficiente.

Iarna, temperatura din casă este mult mai ridicată în comparație cu ea de afară. Astfel, inevitabil, apare condensul și mucegaiul. De cele mai multe ori, petele pot fi văzute în colturile ferestrelor.

Produsele din comerț care promit îndepărtarea mucegaiului sunt uneori periculoase pentru animale și pentru copii, dar și foarte urât mirositoare. Există substanțe pe prospectul cărora este specificat clar faptul că nu poți sta în încăperea proaspăt curățată cu soluția împotriva mucegaiului.

Astfel, gospodinele au căutat trucuri ingenioase pentru a scăpa de mucegai fără a folosi substanțe din comerț.

Un condiment te scapă de mucegaiul de la fereastră

Un internaut sătul de mucegaiul de la ferestre a cerut ajutorul: ,,Tocmai am descoperit mucegai negru pe sigiliile ferestrelor mele din dormitor. Încerc să aerisesc camera cât de des pot, dar pur și simplu face ca toată camera să fie prea rece și am un copil. Are cineva sfaturi bune pentru a încerca să îndepărteze mucegaiul și să împiedice revenirea acestuia? Am încercat diverse hack-uri acum”.

Răspunsuri nu au întârziat să apară, însă o soluție pare că a fost ideală pentru mai mulți internauți. Este vorba despre așezarea unei cantități considerabile de sare pe pervaz. Pe lângă condiment și conservant, sare absoarbe ca un burete umezeala.

Sunt de acord, trucul cu sare funcționează, dar nu o lăsați deoparte dacă aveți animale de companie sau copii care o pot mânca. De asemenea, va trebui să rezolvați mucegaiul în sine pentru că este periculos”, a spus un alt internaut, potrivit playtech.ro.

Trucul este unul extrem de vechi și este recomandat mai ales atunci când în locuință există copii. Astfel, părinții evită problemele care ar putea să apară din cauza unor substanțe toxice.

În același timp, foarte important este ca locuința să fie aerisită periodic, iar pervazul să fie șters de apă cât mai des. Dacă umiditatea din casă este în continuare ridicată și mucegaiul persistă, un dezumidificator ar putea fi extrem de folositor.

Ne puteți urmări și pe Google News