Renașterea vilei Hoxha, de la dictatură la libertate
- Iuliu Vlădescu
- 2 martie 2025, 23:41

În inima Tiranei, vila fostului dictator comunist Enver Hoxha, simbol al represiunii care a sufocat Albania decenii întregi, se pregătește să primească tineri artiști din întreaga lume pentru a transforma locul într-un spațiu de creație, schimb și libertate.
Cine a fost dictatorul comunist Enver Hoxha
"Ce ironie la adresa istoriei să se promoveze această libertate de a crea tocmai în acest fost loc al puterii, unde se decideau cenzura și interdicțiile", spune Bruno Julliard, directorul fundației franceze Art Explora, care a contribuit la transformarea vilei Hoxha într-o reședință de artiști.
Dictatura lui Enver Hoxha, care a murit în 1985, a fost una dintre cele mai represive și sângeroase din istoria europeană contemporană. Arta modernă și contemporană au fost complet interzise, iar un număr mare de artiști au ajuns în închisoare.
Acest lucru nu l-a împiedicat pe Hoxha, care studiase în Franța, să strângă în biblioteca personală - vizibilă datorită acestui proiect - o duzină de titluri care i-ar fi adus pedeapsa cu închisoarea sau mai rău oricărui albanez în perioada dictaturii sale. "Sex și rasism în Statele Unite", "Dansul cu diavolul", de Pierre Salva, "Comunismul de la Budapesta la Praga, 1956-1968"...
Pentru prima sa ediție, reşedinţa "Villa 31 x Art Explora" va primi 22 de artiști de aproximativ cincisprezece naționalități. Toți s-au angajat să lucreze la structurile sociale - o temă de neimaginat în timpul dictaturii.
Cum este introdusă în circuitul turistic vila lui Hoxha
Genny Petrotta, o tânără cercetătoare și videografă italiană, a ajuns în urmă cu câteva zile în aceste locuri care, spune ea, încurajează și inspiră atât introspecția, cât și creativitatea.
"În fiecare zi când mă trezesc, îmi notez visele pentru că aici am vise absurde. Într-un fel, ele acționează ca un teatru emoțional dramatic și îmi afectează scrisul. Este important să fiu aici pentru că adaugă ceva neașteptat muncii mele", mărturisește ea pentru AFP. Această casă îi amintește de Hamlet și Macbeth și va lucra aici la un spectacol modern despre jocurile de putere.
"Vila 31", unde a locuit familia Hoxha până la căderea comunismului la începutul anului 1991, se afla pe atunci în inima unui cartier interzis majorității albanezilor, păzit zi și noapte de poliție și agenți secreți. Astăzi, există multe baruri și cafenele acolo, iar casa a fost complet reamenajată, deși a păstrat o parte din mobilierul de epocă și uriașe tablouri realiste socialiste.
"Acest spațiu va fi folosit pentru a realiza tot ceea ce Enver Hoxha detesta... suficient pentru a-l face să se răsucească de rușine în mormânt", se bucură premierul Edi Rama. "Așa va fi astăzi această vilă fantomă: o casă a degenerării moderniste", a spus el la deschiderea reședinței de la jumătatea lunii ianuarie, cu referire la vocabularul folosit de dictatură pentru a discredita artiștii.
Artiști implicați în proiect
Stanislava Pinciuk, o ucraineancă care locuiește la Saraievo, face parte din primul grup de artiști primiți. Cunoscută pentru desenele, instalațiile și sculpturile sale, dorește să studieze modul în care spațiul păstrează memoria și este o mărturie a evenimentelor politice care încalcă drepturile omului. Casa este "incredibil de apăsătoare, totul în ea respiră durere și tensiune", spune ea.
"Prin primirea artiștilor din diferite țări, lucrând pe diverse medii, acest nou loc va promova emulația artistică internațională și interdisciplinară în inima Balcanilor", a explicat pentru AFP Blanche de Lestrange, directoarea artistic a fundației.
Ca un acces direct la paranoia lui Enver Hoxha, ascunsă în spatele unui cinematograf privat, ușile de la subsolul vilei se deschid către o lume de tuneluri și adăposturi antiatomice, lungi de câțiva kilometri.
Abandonate și închise de ani de zile, au fost erodare de timp și de umiditate. Dar Gerta Xhaferaj, un arhitect și artist plastic albanez care trăiește și lucrează în Elveția, vrea să le transforme în opere de artă.
"Ce ascund ele? Nu doar literalmente, ci și simbolic, ce reprezintă... Vreau să dezvălui această lume subterană și să transform misterul în artă", explică artista. "Acest loc istoric care a aparținut cândva dictaturii va întruchipa acum libertatea și viitorul". (www.afp.com - Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)