Inedit. Tren medical ATI funcțional în Italia: ”Poate circula prin Europa”
- Radu Balaj
- 8 martie 2021, 21:59
Un tren medical complet echipat străbâtând țara ca o unitate ATI este funcțional, de luni, în Italia. Trenul poate circula, teoretic, prin toată Europa. ”Nu există în Europa vreun alt exemplu de acest gen”, a spus Gianfranco Battisti, consilier al companiei publice Ferrovie dello Stato.
Italia dispune începând de luni de un tren medical complet echipat şi care străbate ţara ca o unitate de ATI pe şine pentru a diminua presiunea asupra spitalelor atunci când este nevoie, în aceeaşi zi fiind atins în această ţară pragul de 100.000 de decese asociate COVID-19, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres .
Trenul medical ATI ”poate circula prin toată Europa”
Trenul ''poate circula prin toată Europa, nu există în Europa vreun alt exemplu de astfel de tren'', a spus la inaugurarea acestuia consilierul delegat al companiei publice Ferrovie dello Stato (FdS), Gianfranco Battisti.
Spitalul ATI pe şine a fost conceput pentru a transfera pacienţi între oraşe. Deşi în primă fază va fi folosit mai ales,dar nu numai, pentru bolnavii de COVID-19, ideea este să fie util şi în cazul unor posibile viitoare dezastre, mai precizează sursa citată.
Trenul este compus din opt vagoane echipate cu paturi şi echipamente medicale. În trei vagoane au fost amplasate în total 21 de paturi de ATI, celelalte vagoane fiind destinate personalului medical şi transportului echipamentelor tehnice şi a unui sistem independent de alimentare a instalaţiilor medicale.
Italia a depășit 100.000 decese asociate COVID-19. În ultima zi s-au înregistrat 318 noi decese
Italia a depăşit, luni, pragul de 100.000 de decese asociate COVID-19, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 318 noi decese, faţă de 207 duminică, în timp ce numărul noilor cazuri pozitive este de 13.902.
Noul premier italian, Mario Draghi, a avertizat că situaţia se deteriorează odată cu creşterea numărului cazurilor de COVID-19, dar a promis că în zilele următoare guvernul său va ''intensifica semnificativ'' campania de vaccinare, relatează Reuters.
Campania de vaccinare este în desfășurare și în Italia. Aproximativ 8% din populație a primit primul vaccin. Cu o populaţie de circa 60 de milioane de locuitori, Italia a administrat până în prezent 5,41 de milioane de doze de vaccin, iar 1,65 de milioane de persoane au primit şi rapelul. Trendul pozitiv al infectărilor din ultima perioadă îngrijorează însă populația și autiritățile italiene.