Tren deraiat în nordul Angliei. Patru persoane au fost rănite
- Bianca Ion
- 3 noiembrie 2025, 19:00
Tren deraiat în Anglia. Sursă foto: X.comUn tren care circula luni dimineaţa pe ruta Glasgow–Londra a deraiat în nord-vestul Angliei, în urma unei alunecări de teren, incident soldat cu patru persoane rănite uşor, potrivit informaţiilor transmise de gestionarul reţelei feroviare, relatează AFP.
85 de pasageri au fost evacuați din trenul deraiat în nordul Angliei
Poliţia Transporturilor a anunţat că 85 de pasageri au fost evacuaţi din garnitura care asigura legătura între Glasgow, în Scoţia, şi Gara Euston din Londra, trenul fiind operat de compania Avanti West Coast.
Accidentul s-a produs la ora locală 6.10, în zona Shap, comitatul Cumbria, aflată lângă regiunea montană Lake District, provocând perturbări în circulaţia feroviară. Potrivit Poliţiei Transporturilor, ”locomotiva a ieşit de pe şine, dar a rămas dreaptă”.
Care este cauza accidentului
„Incidentul are loc în ceea ce pare să fie o alunecare de teren într-o zonă afectată de condiţii meteorologice extrem de defavorabile”, a transmis într-un comunicat Network Rail, administratorul reţelei, care a adăugat că ”ploi extrem de abundente continuă să agraveze situaţia”.
Serviciile de ambulanţă au precizat că ”doar patru persoane au suferit răni uşoare”, însă niciuna nu a necesitat spitalizare.

Tren deraiat în Anglia. Sursă foto: X.com
Un alt incident violent s-a produs și la finalul săptămânii
Evenimentul vine la doar două zile după un atac violent produs într-un tren care circula în estul Angliei, unde zece persoane au fost rănite după ce au fost înjunghiate. Suspectul a fost inculpat luni pentru tentativă de omor.
Poliţia a reţinut doi indivizi în gara Huntingdon, în urma atacului petrecut sâmbătă, 1 noiembrie, într-un tren care mergea de la Doncaster, din nordul Angliei, spre gara King's Cross din Londra. Cel puţin doi agresori au atacat mai mulţi pasageri aflaţi la bord, zece persoane fiind rănite, iar nouă dintre ele se află în stare gravă, potrivit AFP.
Trenul a fost nevoit să se oprească în gara Huntingdon, din Cambridgeshire. Un martor, Olly Foster, a povestit pentru BBC: „Am auzit oameni strigând «fugiţi, fugiţi, e un tip care înjunghie literalmente pe toată lumea»”. Acesta a mărturisit că, la început, a crezut că este o glumă de Halloween.
Doi suspecţi au fost arestaţi în gară, a confirmat poliţia britanică, fără a oferi detalii suplimentare privind identitatea lor. Prim-ministrul Keir Starmer a condamnat atacul, descriindu-l drept un act „îngrozitor”.