TPBI va începe un nou proiect care vizează zona urbană şi metropolitană Bucureşti - Ilfov
- Raluca Dan
- 23 ianuarie 2025, 19:16

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) va lansa în consultare de piaţă documentaţia tehnică pentru cumpărarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate pentru includerea și, ulterior, dezvoltarea trenului urban şi metropolitan Bucureşti - Ilfov. Traseul va avea 60 de kilometri și va dezvolta zona Bucureşti Nord - Căciulaţi - Snagov Plajă/Greci.
TPBI va începe un nou proiect
TPBI va aștepta, până la 5 februarie 2025, propuneri din partea agenţilor economici interesaţi atât pentru a putea determina valoare estimată a achiziţiei de servicii pentru proiectarea Studiului de fezabilitate aferent traseului Bucureşti Nord – Căciulaţi – Snagov Plajă/ Greci, cât și pentru îmbunătăţirea cerinţelor din specificaţiile tehnice.
Traseul Bucureşti Nord – Căciulaţi – Snagov Plajă/ Greci, care are circa 60 de kilometri de cale ferată, este una dintre cele mai folosite rute de deplasare pentru locuitorii din din judeţele Ilfov şi Ialomiţa, fiind folosită direct din nordul Capitalei, Oraşele Chitila şi Otopeni, dar și pentru comunele Mogoşoaia, Corbeanca, Tunari, Baloteşti, Snagov, Gruiu, Moara Vlăsiei şi Grădiştea.
Scopul proiectului este acela de a putea determina investiţiile care sunt necesare redeschiderii circulaţiei feroviare pe traseul Căciulaţi – Snagov (13 kilometri), modernizarea staţiilor si a punctelor de staționare existente, precum și introducerea unor staţii/puncte de oprire noi.
De asemenea, alte obiective ale propiectului sunt „amenajarea spaţiilor din zona staţiilor, în particular, şi a căii ferate, în general, pentru a creşte accesibilitatea la şi din trenuri, accesibilitatea şi atractivitatea zonelor învecinate căii ferate (modernizarea intersecţiilor dintre calea ferată şi căile de comunicaţii intersectate, modernizarea drumurilor, aleilor pietonale, instalarea de panouri fonoabsorbante, amenajarea de spaţii de recreere şi bariere verzi etc)”, precizează TPBI.
Proiectul este realizat din fonduri europene nerambursabile
Proiectul de investiţii proiectat de TPBI vizează cofinanţarea din fonduri europene, nerambursabile, din Programul Transport 2021 – 2027 al axei pentru trenurile metropolitane din regiunea Bucureşti – Ilfov, precum și din alte surse, în funcţie de acceptarea intervenţiilor identificate.
„Proiectul este unul complex, investiţiile preconizate fiind corelate şi complementare investiţiilor în infrastructura feroviară rezultate din proiectele din faza I a trenului metropolitan Bucureşti – Ilfov (pe traseul semi-inelului de nord al Bucureştiului, respectiv Bucureşti Obor – Bucureşti Băneasa – Carpaţi – Bucureşti Nord – Bucureşti Vest, şi pe traseul Bucureşti Nord – Chitila – Buftea – Periş), proiectul de modernizare a Complexului Feroviar Bucureşti, proiectul de construcţie a liniei ce va deservi viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internaţional Henri Coandă, proiectele de investiţii pentru construirea Autostrăzii A0, Drumul Radial 4, proiectele de achiziţii de material rulant derulate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară şi proiectele de investiţii programate şi derulate de unităţile administrativ teritoriale de pe traseul analizat”, se mai arată în comunicat.

Sursa foto: arhiva EVZ
Ce trebuie să respecte elaboratorul documentației tehnico-economice
Conform sursei citate, elaboratorul documentației tehnico-economice trebuie să dețină autorizația specifică pentru proiectarea lucrărilor pe calea ferată, precum și alte autorizații impuse de legislația în vigoare.
În plus, acesta are obligația de a asista beneficiarul în procesul de obținere a avizelor și aprobărilor necesare atât pentru soluțiile tehnice adoptate, cât și pentru indicatorii tehnico-economici ai investiției.
Elaboratorul documentației tehnico-economice va asigura asistență TPBI pentru începerea documentaţiei pentru achiziţia serviciului de proiectare, dar și pentru execuţiei lucrărilor suplimentare infrastructurii de transport pentru trenul metropolitan (caiet de sarcini/ specificaţii tehnice, cerinţe tehnice etc.), documentaţiei pentru obținerea materialului rulant feroviar (caiet de sarcini/ specificaţii tehnice, cerinţe tehnice etc.), Contractul de Servicii Publice pentru serviciile feroviare de tren metropolitan, conform sursei citate.
Consultarea de piaţă a fost publicată în SICAP la https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/mc-notice/view/100158557.