Torționara unui băiețel de opt ani, mamă model pentru Protecția Copilului

Torționara unui băiețel de opt ani, mamă model pentru Protecția CopiluluiSursa foto EVZ

Un copil în vârstă de 8 ani, din județul Sălaj, a fost victima unor fapte abominabile comise chiar de către mătușa lui, în vârstă de 48 de ani. Procurorii DIICOT au reținut-o pe femeie, marți, după ce au intrat în posesia unor imagini cu băiatul torturat și abuzat.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada ianuarie 2017- iulie 2018, băiatul și sora lui, în vârstă de 14 ani, au fost încredințati în plasament mătușii materne de către Comisia Pentru Protecția Copilului. Motivul in vocat de responsabilii de la Protecția Copilului: mama copiilor are probleme de sănătate și nu se poate ocupa de minori, întrucât necesită o serie de investigații medicale și intervenții chirurgicale.

 

Pedepse inhumane

Pe 26 iulie, un tânăr de 19 ani a sesizat autoritățile și a pus la dispoziția polițiștilor de la Criminalitate Organizată mai multe imagini care dovedesc abuzurile comise de mătușă și de prietenul acesteia. Din cercetări a reieșit faptul că mătușa l-a supus pe băiatul de 8 ani, în repetate rânduri, la pedepse inumane și de o cruzime ieșită din comun.

Astfel, femeia din Șimleu Silvaniei îl obliga pe copil să stea în genunchi, legat la gură cu un fular, îmbrăcat în haine de iarnă, cu mâinile întinse, iar peste brațe așeza o bâtă. Băiatul era forțat să stea în această poziție timp de aproximativ 20 de ore, lângă o sobă, fără să mănânce sau să bea apă. O altă grozăvie descoperită în timpul anchet ei: mătușa, împreună cu prietenul ei, l-au amenințat cu un cuțit pe băiat și l-a obligat să facă sex, în prezența lor și a surorii de 14 ani. Cei doi au obligat-o pe fată să filmeze actele sexuale iar filmul pornografic l-au distribuit și altor persoane.

 

Protecția Copilului: mătușă exemplară

Șocant este că, deși, timp de mai bine de jumătate de an, cei doi copii au trăit o dramă, Violeta Milaș (foto), directorul de la Protecția Copilului Sălaj susține că nu a avut bănuieli despre ce se întâmplă acolo și că în toate verificările rezultatul era pozitiv, iar mătușa era un părinte adoptiv model.

Procurorii DIICOT au trimis-o , mier curi, pe mătușă în fața unui judecător de la Tribunalul Sălaj , cu propunerea de arestare preventivă. Femeia este acuzată de săvârşirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, agresiune sexuală şi participație improprie la infracțiunea de pornografie in fantilă. În casele pe care le deține femeia, polițiștii au găsit un hard-disk, trei telefoane mobile, un cuțit şi o bâtă, precum şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălțăminte, pe care torționara le folosea atunci când erau filmate scenele pornografice.

 

Ne puteți urmări și pe Google News