Titus Corlățean renunță la candidatura la șefia PSD. „Proiectul nu este fezabil”

Titus Corlățean renunță la candidatura la șefia PSD. „Proiectul nu este fezabil”Sursa: arhiva EVZ

Senatorul PSD Titus Corlățean a anunțat că își încheie legătura cu Partidul Social Democrat (PSD) și, în același timp, proiectul de reformare internă a formațiunii politice, acuzând lipsa curajului și a dezbaterii reale din interior. „PSD a devenit un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale”, afirmă fostul ministru de Externe.

Titus Corlățean: „Am intrat în această competiție cu convingerea că putem schimba lucrurile”

Senatorul Titus Corlățean, una dintre vocile importante ale Partidului Social Democrat, a transmis un mesaj public prin care anunță finalul proiectului său de reformă internă a partidului.

Fostul ministru de Externe și fost președinte al Comisiei pentru politică externă din Senat spune că PSD și-a pierdut spiritul de dezbatere și curajul de a se schimba.

„Proiectul nostru de înnoire profundă a PSD nu este din păcate fezabil. Am intrat în această competiție cu convingerea că putem schimba lucrurile, că putem construi o echipă serioasă, profesionistă, capabilă să redea speranța acestui partid. Dar realitatea e alta”, a declarat Titus Corlățean.

Potrivit acestuia, PSD a devenit un partid dominat de tranzacții și calcule personale, în care frica și conformismul au înlocuit dezbaterea internă.

Cum a descris Titus Corlățean atmosfera din partidul condus de Grindeanu: „PSD a devenit un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale”

În același mesaj, Titus Corlățean a criticat atmosfera internă din partid, spunând că lipsesc curajul și deschiderea către reformă, chiar dacă există membri care i-au împărtășit ideile.

„PSD a devenit un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale. Nu mai există curaj, dezbatere reală sau dorință de reformă. Am întâlnit mulți colegi care mi-au dat dreptate, dar prea puțini au fost dispuși să se implice deschis.”

Senatorul a adăugat că le este recunoscător celor care l-au sprijinit în această perioadă, menționând în mod special doi colegi.

„Mulțumesc în mod special, în acest context, mai ales colegilor mei Robert Cazanciuc și Constantin Toma, deși au mai fost și alții, pe care am evitat însă să îi expun, pentru a evita anumite repercusiuni.”

„Am tras o concluzie dureroasă, dar necesară”

Titus Corlățean a afirmat că a ajuns la o concluzie dificilă după analiza stării actuale a partidului.

„Am tras o concluzie dureroasă, dar necesară: în condițiile actuale, proiectul meu nu este posibil.”

Declarația vine după o perioadă în care senatorul a promovat, în interiorul partidului, ideea unei reformări profunde a PSD, bazate pe profesionalism, meritocrație și responsabilitate față de alegători.

În ultimele luni, Corlățean a criticat în mai multe rânduri direcția politică a partidului și absența unei strategii coerente de recredibilizare.

Titus Corlățean: „Închei acest drum după 24 de ani de loialitate față de partid”

În continuarea mesajului său, Titus Corlățean a spus că părăsește acest demers politic după 24 de ani de activitate în cadrul PSD, subliniind că o face „cu fruntea sus”.

„Închei acest drum după 24 de ani de loialitate față de partid, cu fruntea sus. Nu regret nimic. România are nevoie de o altă direcție. Și merităm mai mult.”

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News