Dosarul Ferma Băneasa, în fața Comisarului european pentru Justiție: „Vă rog să acționați și să reacționați”.

Senatorul PSD Titus Corlatean, membru al delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a reclamat „noi abuzuri ale unor procurori împotriva unor judecători și avocați”. Cel mai recent caz fiind cel al avocatului Robert Roșu. Acesta a fost condamnat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la cinci ani de închisoare în Dosarul Ferma Băneasa.

În zona judiciară, senatorul PSD a semnalat abuzul comis nu doar împotriva lui Robert Rosu, ci și contra judecătorilor Adrian Cojocaru și Marius Cristian Ispas.  Acestora, DNA le-a cerut să-și renege propriile hotărâri definitive pronunțate în legatură cu Dosarul Ferma Băneasa.

„L-am interpelat pe Comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Pe tema gravelor deficiente în materia statului de drept generate de actuala putere de Dreapta din Romania”, a scris Titus Corlățean pe Facebook.

Dosarul Ferma Băneasa, în fața Comisarului european pentru Justiție

„Cu privire la tema statului de drept: nu-mi place deloc, dar sunt obligat să vă cer să priviți foarte atent, să acționați și să reacționați față de fenomene care deja au loc de prea multă vreme în țara mea, România. Voi descrie acest lucru drept un sindrom al puterii absolute.

Iar în timp ce discutam despre MCV, ar trebui să vă uitați la atacurile constante și total nedemocratice venind dinspre Guvern, președinte și politicienii de la putere împotrivă, în primul rand, a Avocatului Poporului, în timp ce acesta se lupta pentru protejarea drepturilor fundamentale pe durata pandemiei.

Citiți și: Culisele Dosarului Ferma Băneasa. Care a fost miza condamnărilor

Totodată, vorbim despre] atacuri împotrivă Curții Constituționale, în timp ce aceasta pronunță hotărâri ce obligau la respectarea Constituției pe durata pandemiei. De asemenea, în sistemul judiciar, am văzut din nou abuzuri ale unor procurori împotrivă unor judecători și avocați. Cel mai recent caz șocant pentru opinia publica fiind cel al avocatului Robert Roșu. Și al unor judecători. Și, în încheiere, o încălcare flagranta a Constituției din partea președintelui în timpul campaniei electorale. Iar apoi în alcătuirea guvernului conform propriei sale voințe. Iar nu conform voinței poporului român, care votase într-un sens diferit”, a spus Titus Corlățean în fața Comisarul european pentru Justiție, potrivit luju.ro.

Dosar Ferma Băneasa: „Cum e posibil ca două instanțe să dea interpretări diametral opuse aceleiași situații”

Dosarul Ferma Băneasa. Decanul Baroului București, la protestul avocaților: „Eu sunt Robert”

Dosarul Ferma Băneasa. Cronica unei „execuții” anunțate, descrisă de un avocat. „Martorii au declarat una, completul a reținut alta”

Condamnarea avocatului Roșu în dosarul „Ferma Băneasa” agită spiritele în Barou! Celebrul regizor Tudor Giurgiu a reacționat și el

Un judecător ia atitudine în Dosarul Ferma Băneasa: „De la achitare la condamnare trebuie să fi răsturnat pământul. Cazul acesta trebuie tranșat radical”