Dosarul Ferma Băneasa trece granițele. Cazul va fi prezentat la Strasbourg
- Ionel Sclavone
- 23 decembrie 2020, 23:27
Senatorul Titus Corlățean (PSD) consideră condamnarea avocatului Robert Roșu, în Dosarul Ferma Băneasa, drept un abuz și anunță că va prezenta cazul în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Condamnarea avocatului Robert Roșu la cinci ani de închisoare, de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, continuă să stârnească reacții de protest, inclusiv în rândul politicienilor. De altfel, nu este singura condamnare din acest dosar, după ce în prima instanță s-au dat sentințe cu achitare, pe motiv că faptele nu există.
Într-o declarație de presă pe această temă, Titus Corlățean a arătat că ceea ce s-a întâmplat în cazul avocatului Roșu reprezintă o încălcare a standardelor democratice privind liberal exercițiu al profesiei de avocat. În aceste condiții, a declarat senatorul, este nevoie de o reacție de la nivel european, astfel că va prezenta acest caz la nivelul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) al cărei membru este.
„Voi prelua acest caz la nivel european, îl voi prezenta la nivelul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru că avem deja pozițiile stabilite la CE care, iată sunt încălcate în România. Vă asigur, va fi un follow up, o urmare la acest caz care pune în pericol o întreagă bransă profesională, cea a avocaților care au dreptul să le fie respectate independența în activitatea lor, câtă vreme nu comit cu adevărat infracțiuni”, a declarat Titus Corlățean, conform db24 News.
Potrivit spuselor sale, în condițiile în care avocatul a fost achitat la Curtea de Apel Brașov, este inacceptabil faptul că a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că și-a exercitat profesia de avocat în interesul clienților săi, în limitele stabilite de lege.
„Acest avocat a fost achitat complet în Curtea de Apel pe toate capetele de acuzare, a fost achitat pe o parte din capete și la Înalta Curte, dar, ce să vezi, s-a ajuns prin acțiunea procurorilor, la condamnare de 5 ani cu executare pentru cineva care și-a exercitat liber profesia de avocat, servind clienții în parametri legali.
Total inacceptabil! Fac parte din cei care protestăm față de ceea ce s-a întâmplat și vă asigur că voi acționa pe canal european pentru a aduce la cunoștința instituțiilor europene acest abuz care este doar o părticică din ceea ce s-a întâmplat în acești ani în domeniul judiciarului”, a mai spus senatorul PSD.
Profesia de avocat reglementată la nivel european
În acest context, Titus Corlățean a precizat că la nivelul Consiliului Europei se lucrează la o convenție europeană privind profesia de avocat care va stabili standarde obligatorii pentru toate statele membre. Acest document va avea rolul de a garanta liberul exercițiu al profesiei de avocat.
„Faptul că, la nivel european, urmare a acestor două rapoarte, se lucrează la nivelul guvernelor Consiliului Europei, la o Convenție europeană privind profesia de avocat care să stabilească standarde obligatorii pentru toate statele membre, care să garanteze liberul exercițiu al profesiei de avocat, care să lupte împotriva abuzurilor anchetatorilor și care să stabilească un mecanism european de alertă, Early Warning Mechanism, când apar astfel de abuzuri, trebuie să fie un semnal de alarmă foarte serios pentru cei care, în România, se ocupă de abuzuri”, a mai spus Titus Corlățean.
Avocații au ieșit în stradă
Condamnarea lui Robert Roșu a stârnit un val de proteste în rândul avocaților și chiar al judecătorilor, care au acuzat sentința nedreaptă data colegului lor. Avocații barourilor din întreaga țară au protestat public reclamând problemele cu care se confruntă sistemul de justiție din România. Mai multe sute de avocați au protestat la Curtea de Apel București față de condamnarea colegului lor Robert Roșu, în dosarul „Ferma Băneasa”.
Pe de altă parte, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a solicitat verificări asupra modului în care sunt repartizate dosarul în cauză, urmând să se stabilească dacă s-a respectat alocarea aleatorie a dosarelor. Verificările vor fi făcute de conducerea Curții și de departamentul IT, iar primul dosar vizat este „Ferma Băneasa”.