Testarea românilor și vaccinul anti-Covid. Rafila, anunț de maximă importanță
- Dan Coravu
- 16 iunie 2020, 09:00
Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a explicat, luni seară, la Digi 24, cele două scenarii de lucru ale autorităților, anume dacă România va avea sau nu un vaccin anti-Covid.
Astfel, în cazul lipsei unui vaccin, populația s-ar imuniza trecând prin boală, iar coronavirusul va deveni în decurs de câțiva ani o gripă obișnuită, potrivit spuselor lui Rafila.
„Dar dacă o să găsim un vaccin, o să putem să nu mai experimentăm acest lucru şi să oprim transmiterea, să spunem, anul viitor. Îmi pare bine că s-a pus în funcţiune mecanismul european care permite achiziţionarea unei cantităţi de 400 de milioane de doze de vaccin de la un producător european (...) sunt cinci ţări care au aplicat, că asta era condiţia, pentru ca să se poată face o achiziţie comună, dar fără să ne exprimăm clar interesul de a participa la acest mecanism lucrurile nu se întâmplă de la sine. (...)", a punctat el.
Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că testarea pentru coronavirus prin PCR a întregii populaţii nu are niciun rost, pentru că oamenii pot fi sănătoşi la momentul testării.
„Nu putem ca politică de sănătate publică să ne focalizăm să testăm pe toată lumea, pentru că o testăm degeaba (...) Nu are rost să testezi toată populaţia prin PCR, pentru că o să-mi dea o cifră de 0,0001 şi este inutil", a spus Rafila.
Medicul a punctat că trebuie testate toate persoanele simptomatice, cele care au infecţii respiratorii, plus personalul medical.
„În plus, sunt anumiţi angajatori care doresc să-şi testeze personalul, foarte bine că o fac, nu e niciun fel de problemă. Dar nu putem ca politică de sănătate publică să ne focalizăm să testăm pe toată lumea, pentru că o testăm degeaba. Testăm pe toată lumea timp de o săptămână şi ulterior unii dintre ei o să se îmbolnăvească, poate sunt în perioada de incubaţie, când încă testele sunt negative, poate vin în contact cu o persoană bolnavă şi se îmbolnăvesc ulterior. Deci această testare a persoanelor sănătoase nu are niciun fel de rost", a afirmat el.
Medicul a subliniat că diagnosticul pentru boală se face la simptomatici, „nu se testeată toată populaţia, pentru că rezultatele s-au dovedit, acolo unde s-a încercat, s-au dovedit fără niciun fel de rost”, vizând astfel faptul că în Wuhan au fost testaţi 10 milioane de oameni şi, cu toate acestea, s-au descoperit mai puţin de 200 de cazuri.
„Este important să vedem ce procent din populaţie a trecut prin boală, unde a fost mai frecventă trecerea prin boală şi care au fost categoriile cele mai afectate. Mai mult, în urma acestei testări, putem să revedem şi cifrele legate de mortalitate.
Pentru că dacă eu am o mortalitate în momentul de faţă de 6% raportat la numărul de cazuri pe care le-am depistat, sunt 22.000 de cazuri şi vreo 1.500 de decese, ulterior raportezi decesele la numărul de cazuri care rezultă în urma studiului de seroprevalenţă. Dacă să spunem că avem 2% din populaţie care a trecut prin boală, o să vedeţi că atunci raportăm mortalitatea la cele 400.000 de cazuri care înseamnă 2% din populaţie", a adăugat Rafila.